Cum prepari o îngheţată pe băţ cu căpşuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În zilele toride de vară, nimic nu este mai bun decât o îngheţată răcoritoare. Şi, pentru că încă mai suntem în sezonul căpşunilor, vă propunem astăzi o reţetă delicioasă de îngheţată de căpşuni pe băţ.

Nicio altă îngheţată nu este mai sănătoasă decât cea preparată în casă, cu ingrediente naturale. Reţeta de astăzi este foarte uşor de preparat şi răcoritoare în zilele caniculare. În locul zahărului alb, care conţine multe calorii şi nu este sănătos, poţi folosi un îndulcitor natural: siropul de agave.

Ingrediente (pentru aproximativ 14 îngheţate):

½ kilograme de căpşuni

2 ½ ceşti suc de portocale

Coaja a 3 portocale

½ ceaşcă sirop de agave

inghetata

Mod de preparare:

Se spală şi se curăţă căpşunile, se taie pe jumătate, apoi se pun, împreună cu celelalte ingrediente, într-o cratiţă. Se fierb timp de 15 minute şi se mărunţesc apoi cu un blender până când se obţine un piure.

Gustă piureul pentru a vedea dacă este suficient de dulce. Adaugă sirop de agave după gust. Toarnă apoi amestecul în forme speciale pentru îngheţată pe băţ. Lasă-le la răcit şi bagă-le la congelator.

Citeşte şi:

Cum să faci parfait colorat

Cum să faci cel mai bun tort cu vişine

 

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite