VIDEO Răzvan Lucescu a plecat de la Al-Hilal cu lacrimi în ochi, după o ceremonie superbă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucescu

Râdem în România de fotbalul arab, ironizându-i pe cei care aleg să meargă în Orientul Mijlociu cu o glumă nesărată: „antrenează cămile“. În realitate, conducătorii de cluburi de acolo ne bat atât la corectitudine, cât şi la bun simţ.

Răzvan Lucescu a plecat de la Al-Hilal după o criză prelungită de rezultate. Şi, într-adevăr, în ultimele săptămâni a fost criticat vehement de conducere, de presă şi de suporteri. Cam toţi i-au cerut demiterea din funcţie. Ceea ce s-a şi întâmplat în weekend.

Până aici, totul pare a fi identic cu ceea ce ar păţi un antrenor lipsit de rezultate şi în România. Diferenţele apar însă, când analizăm modul în care s-a produs despărţirea. În primul rând, Lucescu jr îşi va primi drepturile financiare până la ultimul eurocent. Fără scandal, fără procese, fără jigniri la televizor. Mai mult, înainte ca românul să părăsească Arabia Saudită, conducătorii de la Al-Hilal i-au organizat o ceremonie frumoasă, în care Răzvan şi-a luat la revedere de la jucători. 

Au urmat discursurile. Emoţionante, de-a dreptul! Conducerea i-a mulţumit antrenorului pentru cele trei trofee câştigate în sezonul trecut. Căpitanul echipei a vorbit şi el, în numele colegilor săi, având un discurs elegant despre Lucescu jr. Ultimele cuvinte i-au aparţinut chiar tehnicianului care, cu lacrimi în ochi, a mulţumit grupului alături de care a trăit prima sa experienţă în fotbalul arab.

Imaginile pot fi văzute mai jos şi ne dovedesc cât de departe suntem de lumea bună a fotbalului, nu doar din punct de vedere sportiv, ci şi în ceea ce priveşte educaţia şi bunul simţ. 

View this post on Instagram A post shared by نادي الهلال السعودي (@alhilal.f.c)
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite