VIDEO FOTO Imagini istorice: Prima apariţie a femeilor pe un stadion din Iran s-a încheiat cu un meci incredibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată după Revoluţia Islamică din 1979, sub ameninţarea unei suspendări din partea FIFA, regimul din Teheran a deschis porţile arenei „Azadi“ din Teheran pentru 3.500 de femei.

40 de ani a durat aşteptarea iraniencelor pentru a vedea din tribune un gol al favoriţilor, însă, astăzi, au primit mai multe goluri decât şi-au imaginat vreodată!

Partida Iran - Cambodgia din a doua fază a preliminariilor Mondialului din 2022, zona asiatică, s-a încheiat cu un halucinant 14-0 (7-0 la pauză) pentru gazde! Pe lângă acest scor fluviu, au fost şi vreo trei bare pentru Iran, plus un penalty ratat de Cambodia în debutul părţii secunde.

Chiar dacă tribunele arenei „Azadi“ (capacitate: 78.116 de locuri) au rămas aproape goale, meciul cu echipa de pe locul 169 în ranking-ul FIFA nefiind interesant pentru publicul masculin, autorităţile au refuzat să le vândă femeilor mai mult de 3.500 de bilete!

Susţinătoarele naţionalei Iranului au fost întâmpinate cu pepene şi cu suc la intrarea pe stadion (foto, jos), iar oficialii guvernului au insistat că decizia lor de a facilita accesul femeilor în tribune n-a avut nicio legătură cu o eventuală suspendare dictată de FIFA. O minciună uriaşă, în condiţiile în care, inclusiv în ultimele zile, unii oficiali ai regimului s-au arătat împotriva intrării femeilor pe stadion.

image

Victoria cu 14-0 cu Cambodgia a fost a treia cea mai mare din istoria naţionalei Iranului în preliminariile unui Mondial. În calificările pentru CM 2002, Iranul a învins Guam cu 19-0, iar în calificările pentru CM 1998 a fost un 17-0 cu Maldive.

Pentru Cambodgia, în stafful căreia director tehnic e fostul mare internaţional japonez Hidetoshi Nakata, acesta a fost cel mai dur eşec din istoria primei reprezentative.

VEZI GOLURILE MECIULUI IRAN- CAMBODGIA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite