Victorie categorică a CFR Cluj, cu Adrian Mutu debutant în postul de antrenor al echipei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Mutu a debutat cu dreptul ca antrenor ale echipei CFR Cluj, care a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-1 (1-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 23-a a Superligii de fotbal.

Foto: sportpictures.eu
Foto: sportpictures.eu

Omul meciului a fost Ciprian Deac, care, deşi nu a marcat, a oferit trei pase de gol. CFR a deschis scorul prin Daniel Bîrligea (36), cu un şut superb din întoarcere, după pasă furnizată de Deac. FC Voluntari a egalat imediat, prin slovacul Adam Nemec (43), cu o lovitură de cap la centrarea lui Nicolae Carnat (ex-CFR).

Ilfovenii puteau intra în avantaj la pauză, dar Robert Popescu a trimis mingea în bara transversală (45+1). Clujenii s-au desprins în ultima jumătate de oră, în care au marcat de trei ori. Nigerianul Philip Otele (62) a înscris din pasa lui Bîrligea, după o gafă de proporţii a lui Carnat, care a executat un aut de la margine spre propriul portar.

Grecul Panagiotis Tachtsidis (64) a majorat diferenţa la scurt timp, din pasa lui Deac. Nigerianul Peter Michael, introdus pe teren în min. 71, a închis tabela (74), din pasa lui Deac. CFR obţinuse o singură victorie în precedentele şapte meciuri de campionat, trei egaluri, trei eşecuri.

FC Voluntari a obţinut un singur punct în ultimele patru etape. CFR Cluj s-a impus cu acelaşi scor şi în tur (4-1).

FC CFR 1907 Cluj - FC Voluntari 4-1 (1-1), Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu" - Cluj-Napoca Au marcat: Daniel Bîrligea (36), Philip Otele (62), Panagiotis Tachtsidis (64), Peter Michael (74), respectiv Adam Nemec (43).

Arbitru: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe)

Arbitru video: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe)

Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare) - CCA, Marian Ivan (Braşov) - LPF

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite