US Open, zguduit: Nadal, bătut în optimi, în uralele americanilor
0Ce paradox: în noaptea de luni spre marți, nevaccinatul Novak Djokovici, probabil, a sărbătorit alături de americanii care l-au exclus de la US Open din cauza faptului că n-are certificat verde. Iar asta pentru că un erou local, vorbim despre Frances Tiafoe (SUA, 24 de ani, 26 ATP), a pus capăt aventurii lui Rafael Nadal, la US Open 2022. Așadar, duelul Djokovici – Nadal pentru supremație, în ceea ce privește trofeele de Grand Slam, rămâne strâns, pe muchie de cuțit!
Revenit, la New York, după ce a ratat edițiile din 2020 și 2021, Rafael Nadal (3 ATP) a „tremurat“ câte puțin, aproape la fiecare meci, în drumul său spre optimi. Pentru că a cedat câte un set, în confruntările cu Hijikata (198 ATP) și cu Fognini (60 ATP) și doar victoria cu Gasquet (91 ATP) a venit în minimum de seturi.
În optimi însă, Nadal a dat de un adversar prea bun, susținut frenetic de spectatorii din tribune. Iar după 3 ore și 32 de minute, tabela a arătat un scor la care puțini s-ar fi așteptat: 6-4, 4-6, 6-4, 6-3 pentru Frances Tiafoe! Care a ajuns astfel, în premieră, în sferturile US Open. Unde îl așteaptă un duel cu rusul Andrey Rublev (24 de ani, 11 ATP).
Pentru Nadal, cu probleme medicale în partida cu Tiafoe – a cerut time-out medical după pierderea primului set – acesta e cel mai slab rezultat, la US Open, din 2016 încoace, când a părăsit competiția, de asemenea, în optimi. Apoi, în 2017, ibericul a cucerit trofeul, în 2018 a avansat până în semifinale, pentru ca în 2019 să fie campion din nou.
4
trofee are Rafael Nadal, la US Open, câștigate în 2010, 2013, 2017 și 2019.
Clasamentul turneelor de Grand Slam, la băieți
1. Rafael Nadal (36 de ani) – 22 de trofee
2. Novak Djokovici (35 de ani) – 21 de trofee
3. Roger Federer (41 de ani) – 20 de trofee