Turcii, în picioare pentru un campion: ultima etapă a adus retragerea unui colos italian

0
Publicat:

Clubul turc Fenerbahce Istanbul, la care Leonardo Bonucci a ajuns în luna ianuarie, a anunţat că meciul de duminică cu Istanbulspor, câștigat cu 6-0, a fost ultimul din cariera fundaşului italian.

Leonardo Bonucci. FOTO: Facebook
Leonardo Bonucci. FOTO: Facebook

Fenerbahce, vicecampioană, a adus un omagiu fundaşului său italian înainte de meci. Ansamblul echipei i-a dedicat un tricou special lui Bonucci (37 de ani) pe care i l-a îmmânat. Stoperul a fost trimis pe teren din minutul 64. El îşi anunţase intenţia de a se retrage încă de anul trecut.

Aflat la Fenerbahce din ianuarie, după o trecere neconcludentă pe la Union Berlin la debutul sezonului, Bonucci a pus punct carierei sale impresionante, începută în 2005 şi marcată de aproape 800 de meciuri.

Trecut pe la Inter Milano, AC Milan şi Juventus, jucătorul cu 121 de selecţii pentru "Squadra Azzurra" (al patrulea în ierarhia all-time pentru naționala Italiei) a câştigat 21 de titluri în cariera sa, fiind de nouă ori campion al Italiei şi campion european în 2021 în faţa Angliei (1-1, 3-2 după penalty-uri), înscriind golul egalizator al acelei finale şi fiind desemnat omul meciului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite