Liverpool, despărțire cu lacrimi de Klopp: discursul neamțului face înconjurul lumii VIDEO

0
Publicat:

Juergen Klopp a primit un omagiu vibrant din partea suporterilor echipei Liverpool, duminică, la ultimul său meci pe banca tehnică a "cormoranilor", câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton, cu ovaţii în picioare, eşarfe cu chipul său şi apoi o ceremonie grandioasă.

Jurgen Klopp va lua o pauză de un an de la antrenorat. FOTO: Facebook
Jurgen Klopp va lua o pauză de un an de la antrenorat. FOTO: Facebook

"Sunt foarte surprins. Ca să fiu sincer, mă gândeam că o să fiu făcut bucăţi, dar nu sunt", a afirmat zâmbitor Klopp, care şi-a ascuns cu greu lacrimile cu ocazia ceremoniei omagiale de la finalul meciului.

"Sunt foarte bucuros, bucuros pentru voi, de atmosferă, de meci, de faptul că fac parte din această familie şi de modul în care am sărbătorit această zi. Vă mulţumesc mult", a adăugat antrenorul german, în vârstă de 56 de ani, venit pe banca tehnică în 2015.

Cu câteva minute înainte de fluierul final, când stadionul Anfield s-a ridicat ca un singur om pentru un ultim salut adresat antrenorului său, soţia tehnicianului a izbucnit în lacrimi. În apropierea sa, Kenny Dalglish, legenda "cormoranilor", s-a aflat şi el în picioare pentru a aduce un omagiu celui supranumit ''Normal One".

Juergen Klopp a petrecut momente lungi alături de membrii staffului, iar ovaţiile s-au înmulţit. Antrenorul a fost salutat de o mare parte a echipei lui Wolverhampton.

La finalul partidei, Klopp s-a deplasat la centrul terenului pentru a saluta jucătorii, îndreptându-se apoi spre public, cu un salut cu mâna în dreptul inimii.

O ceremonie a avut loc, de asemenea, pe gazonul arenei Anfield, unde Klopp, zâmbitor, a fost salutat de un şir format din jucătorii săi, în special internaţionalul englez Trent Alexander-Arnold, care a izbucnit în lacrimi. La capătul terenului se aflau cele opt trofee cucerite de antrenorul german în timpul mandatului său la clubul englez.

Înainte de meci, afişe cu o inimă în culorile drapelului german au apărut în timpul intonării celebrului imn al clubului, "You'll Never Walk Alone".

Juergen Klopp a anunţat în ianuarie că va părăsi echipa engleză de fotbal FC Liverpool la finalul sezonului 2023/2024, din cauza epuizării, după o colaborare de aproape nouă ani care a început în octombrie 2015.

Klopp, care le-a mai antrenat pe Mainz 05 (2001-2008) şi Borussia Dortmund (2008-2015), a câştigat opt trofee cu ''cormoranii'': un titlu în Premier League (2020), Cupa Angliei (2022), Liga Campionilor (2019), Supercupa Europei (2019), Cupa Mondială a Cluburilor (2019), Supercupa Angliei (2022) şi Cupa Ligii engleze (2022, 2024).

Liverpool a încheiat Premier League pe locul 3 cu 82 de puncte, după Manchester City (91) şi Arsenal (89).

FC Liverpool va fi antrenată din sezonul viitor de olandezul Arne Slot.

VEZI ULTIMUL DISCURS ROSTIT DE KLOPP PE ANFIELD

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite