Tenisul, târât în războiul din Ucraina: „Să învingem rușii și bielorușii pe toate terenurile!“

0
Publicat:

Jucătoarea ucraineană de tenis, Lesia Tsurenko, a făcut apel la compatrioţii săi, cu câteva zile înaintea startului turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, să învingă "pe toate terenurile sportive" adversarii din Rusia şi Belarus.

Lesia Tsurenko, revoltată de ce vede în lumea sportului
Lesia Tsurenko, revoltată de ce vede în lumea sportului

"Mesajul înaintea Internaţionalelor Franţei pe care îl transmit tuturor celorlalţi sportivi este acelaşi: trebuie să mergem şi să-i învingem pe toate terenurile", declarat Tsurenko (33 de ani), numărul 63 mondial, care are în palmares patru titluri WTA. "Nu ar avea sens ca sportivii ucraineni să renunţe. Ce imagine am transmite?" a continuat ea.

De la invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, Lesia Tsurenko regretă lipsa de sprijin manifestată faţă de ea de rivalele sale ruse şi belaruse, chiar dacă unele dintre ele "erau foarte bune prietene" anterior.

"Doar o singură persoană a venit să vorbească cu mine direct, în prima zi de război. Acea persoană avea lacrimi în ochi, văzând cum se petrece un lucru atât de groaznic. Astăzi, nicio jucătoare (rusă sau belarusă) nu mai vorbeşte cu mine. Nu am simpatie pentru niciuna dintre ele. Tot ce pot să spun este că, dacă ele suferă, noi suferim şi mai mult", a precizat ucraineanca.

"Există multe modalităţi de a-ţi exprima dezaprobarea (faţă de invadarea Ucrainei de către Rusia). Îţi poţi schimba naţionalitatea sau poţi părăsi ţara cu familia, dacă îţi este frică", a adăugat Tsurenko.

Ea a denunţat şi atitudinea autorităţilor mondiale din tenis faţă de jucătorii şi jucătoarele din Rusia şi Belarus, întruchipată în opinia sa de schimbarea de poziţie a lui Steve Simon, conducătorul circuitului feminin (WTA).

"Acum un an, Steve Simon ne-a spus că, dacă o jucătoare îşi va arăta susţinerea pentru război, va fi interzisă. Un an mai târziu, parcă acelaşi Steve Simon ar spune <<putem sprijini războiul>>", a subliniat Tsurenko.

Ea a reamintit că, dacă a renunţat în luna martie să joace împotriva belarusei Arina Sabalenka la Indian Wells (SUA), a fost pentru că se temea să nu fie folosită: "Mă gândeam că, dacă aş fi disputat acest joc pe terenul central, atunci oameni ca Simon ar fi putut spune în întâlnirile dintre marii conducători ai sportului: <<Iată, ele joacă una împotriva celeilalte şi totul merge bine>>".

În timp ce problema reintegrării ruşilor şi belaruşilor, interzişi la evenimentele sportive mondiale majore, cu excepţia câtorva sporturi, inclusiv tenisul, se ridică în special din perspectiva Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris, Tsurenko a atacat Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), care recomandă reprimirea acestora, sub drapel neutru şi pe bază individuală.

"Am impresia că CIO foloseşte tenisul ca o pârghie pentru a afirma că în acest sport totul merge bine, jucăm unul împotriva celuilalt iar asta nu este o problemă şi serveşte drept exemplu pentru Jocurile Olimpice. Dar este o problemă. E foarte greu pentru ucraineni să joace împotriva ruşilor şi belaruşilor, dintr-o mulţime de motive", a exclamat ea.

"WTA şi CIO privesc sportul doar din perspectiva drepturilor omului din Rusia şi Belarus şi ignoră încălcările drepturilor ucrainenilor", acuză Tsurenko, care nu s-a mai întors în ţara sa de la debutul invaziei, însă mama sa, Larisa, şi sora sa, Oksana, au rămas acolo.

"Se trezeşte în fiecare noapte pentru a merge într-un loc sigur", povesteşte ea despre sora sa, Oksana, care locuieşte la Kiev, capitala Ucrainei, unde Lesia Tsurenko visează să se întoarcă, în curând. "Este oraşul meu şi locul pe care îl iubesc mai presus de toate", a mai spus jucătoarea ucraineană.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite