Tabloul Champions League este complet: cele 36 de formații și împărțirea în urne
Lista echipelor care vor evolua în faza ligii din UEFA Champions League, sezonul 2026-2027, este completă. Ultimele necunoscute au fost lămurite miercuri seară, când s-au disputat partidele decisive din returul play-off-ului.

Patru formații au reușit să obțină calificarea și să prindă ultimele locuri disponibile în competiția de elită a Europei. AEK Atena a trecut de Levski Sofia, Slovan Bratislava a eliminat-o pe Celje, Fenerbahce a rezistat în duelul cu Lyon, în timp ce Viking a produs surpriza și a trimis-o pe Dinamo Zagreb în afara competiției.
Acestea se adaugă celor trei echipe care își garantaseră anterior calificarea după parcurgerea preliminariilor: Sabah Baku, Bodo/Glimt și LASK Linz. În acest fel, lista celor 36 de participante este acum definitivată, după ce 29 de cluburi și-au asigurat accesul direct în faza ligii datorită performanțelor obținute în campionatele interne în sezonul precedent.
Componența urnelor:
Urna 1: Bayern Munchen, Real Madrid, PSG, Liverpool, Inter Milano, Manchester City, Arsenal, Barcelona, Atletico Madrid;
Urna 2: Borussia Dortmund, AS Roma, Sporting, Aston Villa, FC Porto, Manchester United, Club Brugge, Betis Sevilla, PSV Eindhoven;
Urna 3: Feyenoord, Lille, Bodo/Glimt, Napoli, RB Leipzig, Villarreal, Șahtior, Galatasaray, Fenerbahce;
Urna 4: Slavia Praga, Stuttgart, LASK Linz, Como, Lens, Viking, Sabah Baku, AEK Atena, Slovan Bratislava.
Pentru Como, Viking, LASK Linz și Sabah Baku, sezonul 2026-2027 va marca o premieră: cele patru formații vor evolua pentru prima dată în faza principală a UEFA Champions League.
Noua condiție impusă de UEFA înaintea tragerii la sorți
Joi, de la ora 19:00, cele 36 de cluburi calificate în faza ligii din UEFA Champions League își vor afla adversarii. Formațiile vor fi repartizate în patru urne, în funcție de coeficientul UEFA, iar noul format prevede câte opt meciuri pentru fiecare echipă: două confruntări cu adversari proveniți din fiecare urnă, dintre care una pe teren propriu și una în deplasare.
UEFA păstrează însă și o prevedere specială menită să evite repetarea acelorași dueluri pe aceeași arenă în trei ediții consecutive. Regula poate modifica inclusiv modul în care sunt stabilite meciurile în timpul procedurii de tragere.
Un exemplu este reprezentat de confruntările Liverpool - Real Madrid și Inter Milano - Arsenal. Cum în ultimele două ediții aceste partide au fost găzduite de Liverpool, respectiv Inter, eventualele întâlniri dintre aceleași echipe în actuala stagiune nu vor mai putea avea loc pe „Anfield” sau „San Siro”. În cazul unei noi confruntări, partida ar urma să se dispute la Madrid, respectiv Londra.




















































