Swiatek – Cîrstea, meciul anului pentru noi: Ora partidei din această seară și suma pusă în joc

0
Publicat:

California Dreamin’ e celebra melodie care poate descrie acum ce trăiește Sorana Cîrstea (32 de ani, 83 WTA) la Indian Wells! Pentru că, după un start dezolant de sezon, care a dus-o până pe locul 97 în ierarhia live, românca și-a dat un veritabil restart în California, la BNP Paribas Open 2023.

Sorana Cîrstea poate ajunge la 9 victorii în 15 partide, în acest sezon, dacă trece în semifinale
Sorana Cîrstea poate ajunge la 9 victorii în 15 partide, în acest sezon, dacă trece în semifinale

Victoriile cu Birrell (115 WTA), Keys (20 WTA) – prin abandonul americancei după primul set pierdut cu 1-6 – Pera (43 WTA) și Garcia (5 WTA) au trimis-o pe „Sori“ în sferturi. Unde o așteaptă Iga Swiatek (Polonia, 21 de ani, 1 WTA). Adică, coșmarul româncelor din circuitul feminin, după cum Adevărul a arătat aici.

Și, totuși, Cîrstea are dreptul de a spera la o surpriză, mai ales că și în optimi, în meciul cu Caroline Garcia, era outsider, în mod clar. Ceea ce n-a împiedicat-o să o învingă, în mod entuziasmant, pe câștigătoarea Turneului Campioanelor în 2022. Iar asta după două înfrângeri, în fața franțuzoaicei, în precedentele două întâlniri.

Potrivit organizatorilor Indian Wells 2023, meciul Iga Swiatek – Sorana Cîrstea se va juca joi seară, fiind a doua întâlnire a zilei de pe Stadium 1. Mai întâi, de la ora 20.00, ora României, se vor duela Karolina Muchova și Elena Rybakina. Apoi, imediat după acest meci, va începe partida Swiatek – Cîrstea, probabil, în jurul orei 22.00, ora României. Această confruntare, cea mai importantă pentru tenisul românesc din 2023, va fi transmisă de Digi Sport 2, postul care deține drepturile pentru BNP Paribas Open.

Mizele sunt uriașe, atât financiar, cât și sportiv

Adevărul a explicat aici că, indiferent de ce va face în sferturi, „Sori“ și-a asigurat deja cel mai mare cec din acest sezon. E însă loc și de mai bine, dacă românca va da lovitura în fața lui Swiatek. Pentru că învingătoarea va primi 352.635 de dolari pentru accederea în semifinale. Unde se va duela cu câștigătoarea meciului Muchova (76 WTA) – Rybakina (10 WTA).

În ceea ce privește miza sportivă, Cîrstea se află acum pe locul 74 WTA, în clasamentul live, actualizat în timp real. Dacă va trece în semifinalele Indian Wells, ea va acumula 1.013 puncte și atinge poziția a 55-a. De remarcat că, la finalul anului 2022, Cîrstea era pe 45 WTA, poziție pe care a pierdut-o, treptat, din cauza rezultatelor slabe din ianuarie și februarie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite