Stephen Hendry şi Ronnie O'Sullivan ajung cu bine în optimile Open-ului Chinez | adevarul.ro

Stephen Hendry şi Ronnie O'Sullivan ajung cu bine în optimile Open-ului Chinez

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ronnie O'Sullivan a intrat în forţă în penultima competiţie de snooker aducătoare de puncte a acestui sezon. Open-ul Chinez l-a adus ieri faţă în faţă cu irlandezul Fergal O'Brien, partidă la care a avut de muncit dar pe care a câştigat-o totuşi cu 5 la 3.

O'Brien a reuşit să obţină primul frame al partidei. După un meci echilibrat, scorul a ajuns la 3 - 3. Găsindu-se într-o situaţie destul de incomodă, Ronnie şi-a adunat forţele, s-a concentrat şi a câştigat ultimele două frame-uri asugurându-şi astfel locul în optimile competiţiei unde îl va avea de înfruntat pe tânărul Xiao Guodong.

"La un scor de 3  la 3 ar fi trebuit să mă imaginez deja cu un picior în avion, în drum spre casă, însă experienţa m-a învăţat să nu ajung niciodată să mă îngrijorez sau să mă panichez. Mereu am încercat să am credinţa că pot oricând să transform o situaţie cu şanse de reuşită de 50% într-una cu 90% şanse. Am fost un pic ameţit astăzi, şi asta pentru că nu m-am mai antrenat atât de mult în ultima vreme. Mă bucur că am câştigat pentru că astfel ajung să-mi mai exersez loviturile", a declarat Ronnie la finalul meciului.

Următorul adversar al campionului mondial este, Xiao Guodong, cel care a reuşit să îl umilească pe celebrul Ding Junhui. "M-am uitat un pic aseară la jocul lui şi cred că promite multe. Va trebui să mă concentrez destul de bine dacă vreau să câştig. Mulţi au presupus că îl voi avea adversar pe Ding însă am spus chiar înainte de începerea concursului, că atât eu cât şi el mai avem mai întâi de trecut prin nişte meciuri destul de dificile" a adăugat O'Sullivan.



De asemenea, Stephen Hendry a reuşit să iasă cu bine din partida cu Robert Milkins. Englezul conducea după 85 de minute cu 2 la 1, însă scorul s-a inversat apoi în favoarea adversarului. Hendry a reuşit să întoarcă situaţia obţinând breakuri de 108, 76 şi 94 de puncte.

"Primele trei frame-uri au fost mai dificile. Apoi mi-am revenit. Poate că nu mai sunt favoritul competiţiei, aşa cum eram în tinereţe, însă şi acum am acelaşi ţel. Să câştig fiecare concurs la care particip", a spus Stephen Hendry la finalul disputei cu Milkins.

Acum scoţianul îl va avea de înfruntat pe Ricky Walden. "Ricky m-a bătut la Shanghai, eu l-am bătut în Bahrain. Aşa că momentan este 1 la 1. Acum va fi confruntarea decisivă", a adăugat cel care a fost câştigătorul de şapte ori al trofeului mondial.

Top articole

Partenerii noștri