Stacheta nevăzută

Dacă titlul de mai sus pare îmbârligat, povestea e simplă. Pe vremea când eram numai un adolescent setos de glorie, întristând zeci de caiete cu poezele idioate şi ambiţioase, mi-a fost dat

Dacă titlul de mai sus pare îmbârligat, povestea e simplă. Pe vremea când eram numai un adolescent setos de glorie, întristând zeci de caiete cu poezele idioate şi ambiţioase, mi-a fost dat să ascult vorbind un poet mai în vârstă.
Nu era un geniu, nu era faimos, dar scria versuri curate şi cinstite. Florin Mugur (despre el e vorba) povestea că, la un moment dat, şi-a pus întrebarea cu cine vrea să se măsoare şi, după ce terminase lista cu poeţii celebri ai proletcultismului, se hotărâse să se ia la întrecere cu Shakespeare şi cu Dante. Nu i-a întrecut, a mărturisit, dar asta l-a făcut să vrea să fie foarte bun.
Ciudat, de câte ori vorbesc despre sportul românesc, mi-amintesc brusc de vorbele lui. Ceea ce caracterizează această disciplină autohtonă e tocmai micimea, meschinătatea ambiţiilor. Vă dau un exemplu: toţi tinerii fotbalişti visează să joace în străinătate, dar, dacă sunt la ofertă China, Jamaica, Insulele Capului Verde sau Hawaii, o tulesc din prima. Orice să fie, numai afară să fie. Această mică ambiţie generează rezultate şi mai mici. Obsesia lotului naţional de fotbal e Generaţia de Aur. Chit că n-am avut, ca ungurii, o generaţie de aur, să zicem că asta, a lui Hagi, a reprezentat vârful. Da, dar la nivel mondial, e ca şi cum ţi-ai propune să te clasezi în primii opt. şi nu e bine? Nu, nu e bine. Norma trebuie să fie Zidane, Ronaldinho, Cannavaro şi compania. Când pleci la luptă nu te gândeşti cum să pierzi onorabil, ci cum să câştigi. Ai un soi de inconştienţă nebună de inspiraţie eroică. Marii campioni au fost, şi ei, nişte iluştri necunoscuţi. Când Nadia Comăneci intra neîncălzită şi sărea tsukahara, ea deschidea o uşă şi o epocă în gimnastică. De aceea, toate marile campioane de după ea au ţintit gloria, îndemânarea şi inconştienţa Nadiei, şi nu a predecesoarelor ei!
La fel şi noi, cu sportul nostru rege, dar în mizerie. Gigi Becali are o ambiţie. Să bată pe Dinamo. Asta e limita. Aici a ridicat ştacheta şi tot aici a încoţopenit-o. De unde credeam că numai Cupa Campionilor are în faţa ochilor, descopăr cu ciudă că, de fapt, patronul Stelei vrea să bea din păhăruţu' lu' Dinamo. Poftim de mai înţelege ceva.
Cum spuneam mai înainte, când îţi propui puţin, eşti gata învins.