Șefii de la Levadiakos l-au băgat în ședință pe Tavi Popescu. Ce au decis grecii după ce au aflat de derapajele fotbalistului la FCSB | adevarul.ro

Șefii de la Levadiakos l-au băgat în ședință pe Tavi Popescu. Ce au decis grecii după ce au aflat de derapajele fotbalistului la FCSB

Publicat:
0
1 live

Octavian Popescu, ajuns în această vară la Levadiakos după despărțirea de FCSB, a avut parte de sprijinul conducerii clubului grec în contextul informațiilor apărute în România despre perioada dificilă traversată de fotbalist.

Octavian Popescu
Octavian Popescu Foto: Inquam

Potrivit declarațiilor impresarului Florin Vulturar, patronul Giannis Kompotis l-a chemat pe jucător în biroul său pentru o discuție care a durat aproximativ o oră și jumătate. Omul de afaceri grec i-ar fi transmis lui Popescu un mesaj de încurajare și i-ar fi explicat că mutarea la Levadiakos poate reprezenta un nou început pentru cariera sa.

Florin Vultura: „Spre surprinderea mea, ne-a chemat patronul!”

Pe data de 15 septembrie, în presa din România au apărut relatări potrivit cărora fotbalistul ar fi consumat gaz ilariant și ar fi ajuns la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, însă acestea nu au fost urmate de internarea sa. În acest context, Vulturar a evidențiat atitudinea avută de conducerea lui Levadiakos și sprijinul primit de jucător la noua echipă.

„Spre surprinderea mea, ne-a chemat patronul, care e un om foarte important în Grecia, un om de afaceri și am stat o oră și jumătate la dânsul la birou. Știa de situația lui Tavi, de anturajul din țară, dar nu l-a deranjat nimic. A zis că se pleacă de la zero și că e important ce face Tavi de acum înainte și că va fi tot timpul lângă el!”, a recunoscut Florin Vulturar, conform Fanatik.

Top articole

Partenerii noștri