Saudiţii: „Iordănescu are probleme psihice?“ | adevarul.ro

Saudiţii: „Iordănescu are probleme psihice?“

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Iordănescu a câştigat de două ori Liga Campionilor Asiei, o Supercupă şi o Cupă a Prinţului
Iordănescu a câştigat de două ori Liga Campionilor Asiei, o Supercupă şi o Cupă a Prinţului

Înainte de a-l oferta pe fostul selecţioner, oficialii de la Al-Ahli s-au interesat dacă „Generalul“ este sănătos. Cel mai important ziar din Orientul Mijlociu, „Asharq Al-Awsat”, a dezvăluit un amănunt incredibil legat de negocierile dintre tehnicianul român şi formaţia saudită.

Dacă în România Anghel Iordănescu a abandonat fotbalul pentru a deveni politician, în zona Golfului Persic el este cunoscut, în continuare, ca un antrenor de fotbal.

Ba mai mult, unul reputat, cu o imagine excelentă datorită rezultatelor obţinute în Orient. De aceea, declaraţia preşedintelui de la Al-Ahli, Abdulaziz Alangari, potrivit căreia „Generalul" va merge în următoarele zile la Jeddah pentru a prelua echipa, a stârnit valuri în presa locală.

Într-un articol intitulat „Românul Iordănescu vine la Al-Ahli", cel mai important ziar din Orientul Mijlociu, „Asharq Al-Awsat", a tratat pe larg subiectul.

„Ne-am înţeles cu Anghel Iordănescu, care şi-a dat acordul să preia echipa. Îl aşteptăm în următoarele zile la Jeddah pentru a semna contractul care va fi în valoare de 1,7 milioane de dolari pentru un an şi jumătate", a afirmat Abdulaziz Alangari.

Cei de la „Asharq Al-Awsat" au relatat şi un amănunt incredibil legat de negocierile dintre arabi şi fostul selecţioner al României. Potrivit sursei citate, înainte de a-l contacta pe Iordănescu, cei de la Al-Ahli Jeddah s-au interesat dacă tehnicianul are probleme psihice!

Saudiţii au primit asigurări din partea „unor prieteni din România" că actualul senator e perfect sănătos. În orice caz, dacă Iordănescu nu va ajunge la Jeddah, următorul nume pe lista saudiţilor este Ioan Andone.

Internat la nebuni în '88

Totuşi, cum de au bănuit arabii că Puiu are probleme psihice? O explicaţie ar putea fi legată de faptul că fostul selecţioner s-a internat la Spitalul de nebuni în 1988! Motivul? Antrenor la Steaua la vremea respectivă, tehnicianul a cedat psihic din cauza presiunii.

Episodul dezvăluit de fostul comandant al clubului militar, Nicolae Gavrilă, este descris de Grigore Cartianu în cartea sa, „Hagi": „Puiu mi-a zis: «Domnu' Gavrilă, eu mă internez în spital, că nu mai pot. S-a dus şi s-a internat la Spitalul 9. Când l-am vizitat, avea halucinaţii, băgaseră ăia medicamente în el. După un timp, doctorii l-au lăsat să plece»".

" Nu o să-l aduc pe Iordănescu la Steaua, fiindcă e labil psihic. Nu poate lucra cu mine."
Gigi Becali
patron Steaua

" Am alte proiecte. Am terminat-o cu fotbalul. Nu mă interesează ce scrieţi sau ce a declarat preşe­dintele de la Al-Ahli."
Anghel Iordănescu
senator

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite