Ronaldo, dat afară de Manchester United. Clubul nu-i va plăti niciun penny! VIDEO
0Starul portughez și-a acuzat clubul că l-a „trădat” și a spus că managerul Erik ten Hag i-a arătat o „lipsă de respect”, lăsându-l pe bancă. Astfel, Manchester United a început procesul de a rupe contractul, fără a-i plăti vreo despăgubire lui Cristiano Ronaldo. Atacantul era plătit cu 500.000 de lire sterline pe săptămână!
Conform cotidianului Daily Mail, clubul britanic a dat publicității un comunicat potrivit căruia se vor lua „măsuri adecvate” în privința fotbalistului.
Astfel, Manchester United a făcut primii pași pentru a-l da afară pe Cristiano Ronaldo în urma interviului său acordat lui Piers Morgan. Procesul de demitere a lui Ronaldo a început, Manchester încercând să rupă contractul de 500.000 de lire sterline pe săptămână, fără a-i plăti starului portughez un ban din cele 16 milioane de lire sterline pe care le-ar fi câștigat până la expirarea acestuia, în luna iunie.
Se leagă de o clauză din contract pentru a nu-l plăti
Conform avocaților grupării engleze, Ronaldo a încălcat termenii contractului său cu acuzațiile sale explozive împotriva clubului, a patronului Glazers, a managerului Erik ten Hag și a colegilor săi.
Interviul în care Cristiano își face praf clubul a fost difuzat în două părți, miercuri și joi, după o mulțime de teasere prin care acesta era promovat în mediul online. Printre multe alte acuzații, Ronaldo I-a acuzat pe oficialii lui Manchester de trădare. Patronul american Malcolm Glazers, directorul executiv Richard Arnold, directorul de fotbal John Murtough și antrenorul Ten Hag au decis că Ronaldo și-a „dat foc la valiză” și nu mai există cale de întoarcere pentru el la club.
Cristiano Ronaldo (37 de ani) s-a întors la Manchester United în vara lui 2021 și i-a acuzat acum pe Ten Hag și ceilalți oficiali că au încercat să-l oblige să părăsească clubul. „Nu am niciun respect pentru Ten Hag pentru că nu-mi arată respect nici el mie”, i-a spus Ronaldo lui Morgan. „Unii oameni nu mă vor aici – nu doar antrenorul, ci și ceilalți doi sau trei. Nu doar anul acesta, ci și anul trecut. Sincer, nu ar trebui să spun asta. Dar ascultă, nu-mi pasă. Oamenii ar trebui să asculte adevărul. Da, mă simt trădat”.