Românul care aşteaptă salvarea de la „nenea Putin“: Un alt caz Pancu şochează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Ganea
Ionel Ganea

Fotbaliştii sunt admiraţi pentru ce fac pe teren. Din păcate, mulţi dintre ei îşi arată carenţele abia după ce îşi agaţă ghetele în cui. Şi, drept urmare, strică şi imaginea frumoasă pe care şi-au construit-o datorită performanţelor sportive.

România a fost revoltată, săptămâna trecută, de declaraţiile bulversante oferite de Daniel Pancu. După cum „Adevărul“ a scris aici, fostul internaţional şi-a manifestat admiraţia pentru tradiţiile barbare ale cecenilor. 

Afiramţiile făcute de Pancu, probabil într-un moment de rătăcire, au fost atât de grave, încât, spre lauda lui, el a avut puterea de a admite că a greşit, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Acum, un alt fost internaţional, Ionel Ganea (48 de ani), a făcut o declaraţie deplasată, tot pentru „Fanatik“ unde a apărut prima dată şi interviul cu Pancu. Ce-i drept, ce a spus Ganea e mai mult o glumă neinspirată. Întrebat despre starea actuală a fotbalului românesc, cu jucători neplătiţi, cu echipe în colaps financiar, Ganea a spus că e nevoie de o revoluţie în fotbalul românesc. Pentru a-şi exprima părerea, fostul atacant a amintit de dictatorul Vladimir Putin!

Ce a spus Ionel Ganea?

*Nu vedeţi unde a ajuns fotbalul românesc? Colaps financiar! Şi Liga Profesionistă, şi Federaţia! Niciodată n-am mai văzut fotbalul românesc în halul acesta.

*Poate ne ajută nenea Putin să cureţe fotbalul românesc de mizerii. Cam aşa e treaba. Iar culmea culmilor este că, de când s-a înfiinţat Federaţia Română de Fotbal, niciodată, în istoria ei, n-a fost un preşedinte care să nu aibă contracandidat.

45 de selecţii şi 19 goluri a adunat Ionel Ganea la echipa naţională, în perioada 1999-2006.  
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite