Rednic, furios după ce steliştii au refuzat echipa naţională: cum a fost păcălit de Iordănescu şi ce vrea să facă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Mircea Rednic şi Anghel Iordanescu FOTO sportpictures.eu
Mircea Rednic şi Anghel Iordanescu FOTO sportpictures.eu

Faptul că Florin Niţă, Paul Papp, Alin Toşca, Mihai Pintilii, Nicolae Stanciu şi Adi Popa n-au însoţit selecţionata divizionară în Antalya a deschis cutia pandorei. Acum, cei de la Dinamo, cu trei jucători în lot, vor să ia măsuri.

Steaua a „trădat“ echipa naţională, după cum „Adevărul“ a scris aici, iar Laurenţiu Reghecampf nu numai că nu se gândeşte să facă un pas înapoi, ci a trecut şi în ofensivă, dând o serie de declaraţii dure aici.

Faptul că rivala lor la play-off, Steaua, va avea lotul complet în pregătiri, în timp ce Dinamo va fi nevoită să se descurce fără Steliano Filip, Ionuţ Nedelcearu şi Dorin Rotariu, convocaţi de Iordănescu, l-a supărat pe Mircea Rednic.

Ce a spus?

„Dacă jucătorii Stelei nu vor veni, ne vom gândi şi noi serios la o soluţie. Cred, totuşi, că ei vor veni până la urmă. Dacă nu, ar fi un moment delicat. Eu am discutat cu Anghel Iordănescu şi l-am rugat să-mi lase jucătorii la amicalul de marţi (n.r. - contra lui Aris Limassol), dar el m-a refuzat. Mi-a zis că o să sară Steaua, să protesteze. Era vorba de o singură zi. Nu mai înţeleg nimic. Noi am fost refuzaţi, iar alţii pot să nu trimită? Nu e normal. Fraierii vin la acţiunile echipei naţionale, iar şmecherii merg direct la Euro“, a declarat Rednic, potrivit Mediafax.

El a criticat modul în care au procedat cei de la Steaua: „Noi respectăm echipa naţională şi ne-am conformat solicitărilor primite. Fotbaliştii noştri sunt în drum spre Antalya. Nu mi se pare normal, însă, ca alţi antrenori să refuze să lase jucătorii la naţională. Mi se pare o lipsă de respect faţă de mine, ca antrenor, şi faţă de jucători. E o lipsă de respect şi faţă de echipa naţională“.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite