Presa britanică, despre Emma Răducanu după ce s-a retras din turneul Miami Open: „Critici deja cunoscute, adesea nedrepte, îi sunt adresate”

0
Publicat:

Publicația britanică Daily Mail a publicat miercuri, 20 martie, un articol despre cariera Emmei Răducanu, fosta campioană la US Open 2021. Parcursul jucătoarei de tenis a fost presărat atât cu reușite notabile, cât și cu momente grele peste care a trebuit să treacă. Cum a ajuns sportiva de la glorie la locul 288 în lume și ce o sabotează, sunt principalele subiecte abordate de jurnalistul britanic Nathan Salt.

Emma Raducanu
Emma Raducanu s-a retras de la Miami Open. Foto: EPA-EFE (Arhivă)

„Cred că perseverența și rezistența sunt printre cele mai mari puncte forte ale mele", afirma Emma Răducanu la începutul anului. „Deși am avut parte de reușite mari, au existat și foarte multe și diverse eșecuri”, a mai ținut jucătoarea de tenis să precizeze. 

Într-un material video, sportiva britanică cu origini românești a vorbit despre atenția sporită din exterior asupra carierei și vieții sale, despre dorința de a reveni în top și despre munca pe care a depus-o pentru a depăși problemele cauzate de accidentări

Jurnalistul britanic Nathan Salt a remarcat în articol că jucătoarea de tenis „zâmbea adesea, mulțumită de faptul că problemele sale postoperatorii” sunt de domeniul trecutului. Amintim faptul că Emma Răducanu a suferit în urmă cu un an intervenții chirurgicale minore la încheieturile mâinilor şi la gleznă. 

Același jurnalist a mai subliniat și faptul că „pentru revista 9:11” revenirea pe terenul de tenis a Emmei Răducanu „a fost o poveste interesantă de spus”

„Și totuși, iată-ne aici, și iat-o din nou aici, după doar trei luni. Rănită. În afara terenului. Critici deja cunoscute, adesea nedrepte, sunt, din nou, adresate ei”, mai afirmă Nathan Salt. 

„Își pierde din elan”

Jurnalistul face aluzie la anunțul retragerii de la Miami Open. Sportiva a anunțat că se retrage din turneu din pricina unei accidentări suferite la nivelul spatelui. Conform lui Salt, reprezentanții ei au precizat rapid că accidentarea nu este una gravă. 

Cu toate acestea, este o accidentare care trebuie adăugată la colecție, una cu care puțini de vârsta ei pot concura”, mai spune Salt. Ocupând poziția 288 în lume, Emma Răducanu „se pare că își pierde din elanul de a urca pe munte de îndată ce pune piciorul în afara terenului”

Există un dram de tristețe atunci când vezi cum Răducanu navighează prin pericolele sportului profesionist sub privirile publicului”, spune jurnalistul. Despre lucrurile care vin la pachet cu câștigarea unui titlu de Mare Șlem, Nathan Salt afirmă că „totul se schimbă. Așteptările cresc. Urmează contracte cu branduri pe bani grei, care mai târziu se transformă într-un instrument cu care să te atace”. 

Pentru suma de circa 12 milioane de lire sterline pe an, Răducanu este ambasador al mărcii Porsche, colaborând, totodată, cu Nike, British Airways, Evian, Dior, Tiffany's, HSBC și Vodafone. 

Sportiva, care a împlinit vârsta de 21 de ani pe data de 13 noiembrie, a fost criticată de-a lungul timpului pentru contractele sale cu diverse branduri. Cele mai recente critici i-au fost aduse după apariția sa la o cină în Dubai, la care a fost prezentă și Naomi Campbell, cu ocazia inaugurării unui nou hotel. 

În apărarea sa, jucătoarea de tenis a declarat că se antrenează „12 ore pe zi” și că poate face ce vrea în timpul liber. 

„Singura diferență", a spus ea pentru The Times, „este că cinele mele sunt publice". 

Când joci și câștigi, tot ce faci în afara terenului este de prisos. Puțini sunt cei cărora le pasă. Atunci când nu câștigi și nu joci, criticile se întețesc”, subliniază jurnalistul britanic. 

„O altă perioadă tulbure”

Conform acestuia, Emma Răducanu ar putea reveni pe teren peste trei săptămâni, în cazul în care va juca pentru Marea Britanie în competiția Billie Jean King Cup. Ținând cont de faptul că ea a disputat doar 10 partide până acum - câștigând cinci - „o altă perioadă tulbure, întreruptă de accidentări, pare să o aștepte”, spune jurnalistul. 

Deși sportiva vorbește despre „apetitul de a juca tenis, despre dragostea pe care o poartă tenisului și despre aspectul competițional”, Nathan Salt se întreabă dacă nu cumva teama de accidentare este cea care o sabotează. 

Este important să înțelegem diferența dintre teama de a se accidenta din nou, care este o teamă specifică legată de partea corpului accidentată, în acest caz spatele ei, sau anxietatea de accidentare, care constă în gânduri sau îngrijorări legate de consecințele pe care le-ar putea avea accidentarea, cum ar fi performanțe mai slabe, coborârea în clasament, atenție negativă din partea presei”, a spus Tom Williams, lector principal de psihologie sportivă la Universitatea St Mary's, pentru Mail Sport. 

Accidentările nu reprezintă o noutate pentru jucătoarea de tenis britanică. 

Ea a suferit accidentări în circuitul de juniori, unele serioase, dar mai ales accidentări care au ținut-o departe de competiție, iar acest lucru a continuat și în circuitul profesionist. Din cele 19 turnee profesioniste de nivel inferior pe care le-a jucat înainte de 2021, Răducanu s-a retras din patru dintre ele. 

Probleme la spate, la fesieri, la încheietura mâinii, la gleznă, la nivelul abdomenului, crampe, vezicule, portofoliul ei de accidentări la 21 de ani este bogat și alarmant, în funcție de persoana pe care o întrebi”, spune Salt. 

Alte persoane cu care a stat de vorbă Mail Sport au fost mai relaxate, considerând că accidentările sunt „normale" la nivel de elită, mai ales când, de exemplu, crampele au fost o problemă cunoscută pentru Andy Murray”, mai punctează jurnalistul. 

În anul 2022, ea a disputat 36 de partide – un record personal, remarcă Salt. Însă, sportiva a decis s-a retras accidentată în patru dintre ele. În anul 2023 a disputat doar 10 meciuri, înainte de a suferi operațiile la ambele încheieturi și la una din glezne. 

„O jucătoare incredibilă”

„Când este în formă, este (n.red Emma Răducanu) o jucătoare incredibilă”, afirma anul trecut tenismenul britanic Jack Draper. 

La vârsta de 13 ani, a devenit cea mai tânără campioană ITF, câștigând Nike Junior International de la Wavertree. Din nou, nu este o întâmplare dacă un copil de 13 ani câștigă un turneu Under 18. Este vorba de corpul ei, nu de talentul ei. 

 Acest lucru face ca decizia ei de a nu angaja un antrenor cu normă întreagă până în acest moment să fie cu atât mai ciudată, mai ales când întreaga ei carieră a fost bântuită de probleme de ordin medical”, mai spune ziaristul. 

Deși a lucrat cu Jez Green, popular printre cele mai mari vedete ale sportului, contractul nu a fost reînnoit. Ulterior, în anul 2021, ea a lucrat cu Matt Little, un alt antrenor de fitness cu care a lucrat și Murray.  

Un lucru important de luat în considerare este vârsta atletică, nu doar vârsta cronologică”, a spus fizioterapeutul sportiv Ben Lombard pentru Mail Sport. 

Dacă îl luăm ca exemplu pe Wayne Rooney, el s-a retras din fotbal la 30 de ani pentru că la 16 ani juca pentru Anglia. A avut o carieră de la o vârstă atât de fragedă încât la 31/32 de ani avea o carieră completă. Este la fel și în cazul Emmei Răducanu”, a mai spus Lombard.

Unele persoane, precum fostul campion la US Open Andy Roddick, care sunt de părere că meciurile sunt cea mai bună modalitate pentru ea de a-și spori rezistența, în timp ce alții cred că ar trebui să își aleagă turneele și să facă pauze. 

Vreau să muncesc pentru a deveni o jucătoare de tenis mai bună”, a declarat Răducanu pentru BBC la începutul lunii. 

Ea este acum la al nouălea antrenor de la câștigarea US Open în anul 2021, făcând din nou echipă cu Nick Cavaday. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite