Halep și lista care i-ar da fiori: de ce trebuie să fim răbdători cu Simona în următoarele luni ANALIZĂ

0
Publicat:

Circuitul WTA ne oferă o listă întreagă de sportive care au avut pauze lungi, din diverse motive, în ultima perioadă.

Simona Halep a jucat ultimul meci pe 29 august 2022. FOTO: Arhiva Adevărul
Simona Halep a jucat ultimul meci pe 29 august 2022. FOTO: Arhiva Adevărul

Din păcate, singurul caz cu adevărat fericit de după revenire e cel al Elinei Svitolina. Cu precizarea că ucraineanca e, totuși, cu trei ani mai tânără, comparativ cu Halep.

*Jennifer Brady – A lipsit între august 2021 și iulie 2023, accidentată. După revenire, a jucat 12 meciuri: 6 victorii, 5 înfrângeri. În timpul celui de al 12-lea meci s-a „rupt“ din nou și lipsește din circuit, începând din octombrie 2023.

*Caroline Wozniacki – Și-a anunțat retragerea din activitate, pe fondul problemelor medicale, în ianuarie 2020. S-a întors în tenis în august 2023. De atunci, are 15 partide: 9 victorii, 6 înfrângeri. Chiar acum, la Indian Wells, a legat cea mai lungă serie de succese de după revenire, adunând patru victorii cu Zhu (62 WTA), Vekic (36 WTA), Volynets (131 WTA) și Kerber (607 WTA).

*Naomi Osaka – A intrat în concediu de maternitate, anunțând că e însărcinată. Între septembrie 2022 și ianuarie 2024, japoneza a stat departe de tenis. De când s-a întors, are 10 meciuri: 5 victorii, 5 înfrângeri. Cel mai bun rezultat l-a avut la Doha, unde a atins sferturile.

*Angelique Kerber – O altă sportivă care a fost nevoită să ia o pauză, după ce a rămas însărcinată. A jucat ultimul meci în iulie 2022 și s-a întors în circuit pe 30 decembrie 2023, la United Cup, în Australia. De atunci, are 11 partide: 4 victorii, 7 înfrângeri. Revenirea ei în tenis a fost dificilă, cu șase înfrângeri în primele șapte meciuri. Abia acum, la Indian Wells, și-a mai îmbunătățit jocul, adunând trei victorii cu Martic (58 WTA), Ostapenko (10 WTA) și Kudermetova (19 WTA). A părăsit competiția în optimi, după duelul cu Wozniacki.

*Elina Svitolina – Jucătoarea care s-a reacomodat cel mai bine cu rigorile circuitului WTA după perioada de pauză, cauzată de faptul că a rămas și ea însărcinată. Dar chiar și în cazul Elinei, începutul a fost dificil, după ce a stat departe de tenis, între martie 2022 – aprilie 2023. La revenire, ucraineanca a pierdut patru din primele cinci jocuri. Abia apoi s-a redresat și a început să aibă rezultate bune. A câștigat trofeul la Strasbourg în mai 2023. La French Open a atins sferturile. La Wimbledon a mers și mai departe prinzând semifinalele. În acest sezon, Svitolina are o finală pierdută la Auckland, iar la Australian Open a avansat până în optimi.

*Emma Răducanu și Bianca Andreescu – Două jucătoare de care suntem interesați datorită legăturilor pe care le au cu România. Accidentată, Emma a lipsit din circuit între aprilie 2023 – ianuarie 2024. De când a revenit, se zbate în mediocritate: 10 meciuri, 5 victorii, 5 înfrângeri. Nici Bianca Andreescu nu stă mai bine. Mai întâi, a ratat sezonul 2020, în întregime, din cauza problemelor medicale. Și, după revenire, s-a chinuit, în continuare, suferind accidentări repetate. A disputat ultima partidă în august 2023 și de atunci stă pe tușă din cauza altor afecțiuni.

Reveniri jpg

Sportivele din categoria +30 de ani în Top 50 mondial

5. Jessica Pegula (SUA, 30 de ani)

18. Petra Kvitova (Cehia, 33 de ani)

22. Sorana Cîrstea (România, 33 de ani)

24. Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 33 de ani)

26. Caroline Garcia (Franța, 30 de ani)

30. Victoria Azarenka (Belarus, 34 de ani)

37. Lesia Tsurenko (Ucraina, 34 de ani)

39. Karolina Pliskova (Cehia, 31 de ani)

44. Sloane Stephens (SUA, 30 de ani)

46. Tatjana Maria (Germania, 36 de ani)

48. Arantxa Rus (Olanda, 33 de ani)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite