Fără surprize la Congresul PSD de astăzi: Grindeanu candidează singur. Cum se modifică statutul partidului

0
0
Publicat:

Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, va candida singur la șefia partidului în Congresul de astăzi Cu această ocazie, social-democrații vor vota și noua echipă de conducere, dar și modificarea statutului.

 Foto Mediafax / Alexandru Dobre
Foto Mediafax / Alexandru Dobre

Partidul Social Democrat organizează astăzi un Congres pentru alegerea noii conduceri. Sorin Grindeanu, președinte interimar, urmează să fie confirmat oficial în fruntea partidului, cu puteri depline. Evenimentul marchează schimbări importante în structura internă a PSD, inclusiv alegerea unei noi echipe de conducere și modificarea statutului. Printre noutăți se numără și renunțarea oficială la eticheta de „progresist”.

Candidat unic

Retragerea lui Titus Corlățean din competiția internă a PSD deschide calea către un Congres fără opoziție, cu un singur candidat. 

Anunțul retragerii lui Titus Corlățean din cursa internă pentru șefia Partidului Social Democrat a venit la numai două luni după ce senatorul își lansase public candidatura, cu promisiunea unei „reformări profunde” a partidului.

Corlățean, fost ministru de Externe și membru al PSD de peste 24 de ani, a invocat lipsa unei vieți politice democratice reale în interiorul formațiunii și dominația intereselor personale și economice asupra ideilor și valorilor politice. Mesajul său, transmis într-o postare video și un text publicat pe Facebook, vorbește despre „moartea unui proiect”, dar și despre „frica și tranzacționalismul” care ar fi devenit reguli interne în PSD.   

O nouă echipă de conducere

Noua echipă a PSD, propusă prin moțiunea lui Sorin Grindeanu, reunește membri cu notorietate, cu putere în partid, dar din zone diferite: eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, candidează pentru un post de prim-vicepreședinte al PSD. În același timp, eurodeputatul Claudiu Manda, vicepreședinte pe regiunea sud-vest, candidează pentru postul de secretar general al partidului, înlocuindu-l pe Paul Stănescu, iar deputatul Gabriel Zetea, în prezent vicepreședinte pe administrație și infrastructură, candidează pentru un post de vicepreședinte regional pentru zona de Nord-Vest.

Noua echipă de conducere va cuprinde cinci prim-vicepreședinți, opt vicepreședinți regionali și 12 vicepreședinți pe diverse domenii de activitate, pe lângă secretarul general și președintele Consiliului Național și poziția de președinte. Astfel numărul membrilor conducerii crește de la 21 la 27. 

Modificarea statutului

Tot în cadrul Congresului va fi modificat și statutul, după ce conducerea partidului a hotărât că eticheta „progresismului” nu este una potrivită. 

Noua formă indică faptul că „Partidul Social Democrat este un partid modern de centru-stânga, promotor al echității sociale și al solidarității, atașat valorilor democratice, naționale, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român, cu o orientare pro-europeană și un angajament ferm față de cooperarea euro-atlantică. Este membru al Partidului Socialiștilor Europeni și al Internaționalei Socialiste, continuând tradiția social-democrației românești”.

Forma actuală a statutului arată că „Partidul Social Democrat este un partid de stânga modern şi progresist, un partid naţional cu vocaţie europeană, membru al Partidului Socialiştilor Europeni şi al Internaţionalei Socialiste, continuatorul tradiţiei social-democraţiei româneşti”.

Program

Potrivit programului Congresului Extraordinar al Partidului Social Democrat, vor lua cuvăntul 15 membri ai PSD:

- 13:00 Silvia Mihalcea

- 13:17 Mihai Ghigiu

- 13:24 Victor Negrescu

- 13:34 Ionuț Pucheanu

- 13:41 Diana Tușa

- 13:47 Corneliu Ștefan

- 13:53 Claudiu Manda

- 14:06 Sorin Grindeanu

- 14:35 Daniel Băluță

- 14:44 Bogdan Ivan

- 14:51 Gabriel Zetea

- 14:57 Olguța Vasilescu

- 15:04 Marius Oprescu

- 15:10 Alfred Simonis

- 15:32 Sorin Grindeanu

Foștii lideri ai PSD, invitați Sorin Grindeanu la congres

Sorin Grindeanu a anunțat lista foștilor șefi de partid care vor fi prezenți la Congresul PSD, organizat vineri, 7 noiembrie. Între cei invitați sunt Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta. Năstase și Ponta au confirmat prezența.

Grindeanu a mărturisit că a vorbit și cu fostul premier Viorica Dăncilă, însă aceasta nu poate ajunge. Despre Liviu Dragnea a afirmat că ar avea „anumite restricții”, însă fostul șef PSD l-a contrazis: „Acest personaj a motivat neinvitarea mea la acest Congres prin faptul că aș avea interdicție să particip la așa ceva. Asta este o minciună”, a transmis Liviu Dragnea. 

Amintim că, Liviu Dragnea a fost președinte al formațiunii în perioada în care Sorin Grindeanu a fost premier. Acesta a decis înlocuirea sa din vârful Guvernului, iar PSD a depus atunci o moțiune împotriva propriului Executiv. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite