Osaka mai mult a plâns decât a jucat tenis: Verdictul dur al specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Osaka

La doar 24 de ani, Naomi Osaka (78 WTA) lasă impresia că a încheiat socotelile cu marea performanţă, iar doi foşti jucători uriaşi întăresc, din păcate, această teorie.

Nu o dată s-a spus că sumele mult prea mari din tenis contribuie la căderea unor jucătoare tinere, „ucigându-le“, practic, motivaţia. 

Chiar legendarul Boris Becker a remarcat această situaţie, anul trecut, când a comentat cazul Osaka. „E oare presiune mentală în cazul ei? Nu prea cred. E presiune, atunci când n-ai mâncare de pus pe masă. Când trebuie să-ţi hrăneşti familia şi n-ai un loc de muncă. Când suferi un accident, care îţi poate schimba viaţa. Eu cred că în astfel de cazuri putem vorbi de presiune. Nu şi când ai 23 de ani, eşti sănătoasă şi familia ta e bine. Unde e nenorocita de presiune, când duci o asemenea viaţă?!“, a spus Becker. 

Iar un alt fost mare jucător, Mats Wilander, a lăsat de înţeles că Osaka nu-şi va mai reveni vreodată. „Nu sunt sigur dacă o vom vedea vreodată pe marea Naomi Osaka, câştigând, din nou, turnee de Grand Slam. Ar trebui s-o ajutăm, prin a nu mai pune atâta presiune asupra ei. În acelaşi timp, sportivii trec prin diferite etape în carierele lor. La început, tenisul e totul pentru ei. Apoi, dintr-o dată, alte lucruri ajung să fie mai importante decât tenisul“, a spus Wilander pentru Eurosport.

CITEŞTE ŞI:

Osaka îşi tratează depresia într-o vilă de 7 milioane de dolari: Presa americană a publicat imaginile VIDEO

Imagini îngrozitoare de la Indian Wells: Osaka, în lacrimi, din cauza unei femei isterice VIDEO

Indian Wells, un turneu de Dosarele X: Curg rezultatele şocante. Ocupanta locului 409 WTA e în turul III!

4 trofee de Grand Slam are Naomi Osaka în palmares: Australian Open 2019 şi 2021, US Open 2018 şi 2020.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite