Nevasta mexicanului Sanchez, atac cu talpa la gazdele din Qatar: „Miros oribil. Să facă baie!”

0
0

Linda Villanueva, soția lui Jorge Sanchez (24 de ani), fundașul dreapta al naționalei Mexicului, dar și al celor de la Ajax, a declanșat un scandal în Qatar după ce o postare de a ei  a devenit virală.

Linda Villanueva comentează ca să se afle în treabă. Foto Instagram
Linda Villanueva comentează ca să se afle în treabă. Foto Instagram

Naționala Mexicului a fost eliminată de la Cupa Mondială și a plecat acasă, dar ”aztecii” fac încă valuri în Qatar. De data aceasta printr-un atac jignitor la adresa gazdelor CM Qatar 2022.

Soția lui Sanchez s-a plâns de lipsa de igienă a qatarezilor și nu s-a sfiit să-i insulte pe localnici. Linda se afla într-un taxi când s-a decis să împărtășească comentarii controversate într-o postare de pe Instagram, care a făcut furori în rândul fanilor, susține Marca.

Cât îi costă pe acești oameni să facă baie, să-și dea cu puțin parfum, cu puțin deodorant? Oh, nu! Miros oribil", este mesajul postat de Linda.

Mexicanii au plecat acasă, fiind depășiți de polonezi. Foto EPA EFE
Mexicanii au plecat acasă, fiind depășiți de polonezi. Foto EPA EFE

Atacul soției lui Sanchez vine după o prestație slabă a naționalei Mexicului, Jorge Sanchez neremarcându-se cu nimic. Jucătorul lui Ajax nu a impresionat în meciul cu Polonia 0-0, apoi a fost rezervă cu Argentina, 0-2, iar în ultia partidă, cu Arabia Saudită, scor 2-1, a fost înlocuit pe final.

Mexicul a rămas fără antrenor

Gerardo "Tata" Martino (60 de ani) a plecat de la cârma selecţionatei Mexicului, după ce naționala aztecă a părăsit CM Qatar 2022 încă din faza grupelor. Contractul s-a încheiat odată cu fluierul final de la meciul Mexic-Arabia Saudită, scor 2-1, care a consemnat şi eliminarea mexicanilor în faţa polonezilor, la golaveraj.

Antrenorul argentinian devenise antipatic suporterilor din momentul în care SUA învinsese în două rânduri Mexicul, în vara anului 2021. Colaborarea scârţâia încă dinaintea turneului final şi jurnaliştii precizează că şi dacă Mexic dorea să-i prelungească înţelegerea parafată în 2019, fostul selecţioner al Argentinei nu avea de gând să continue.

Este prima dată din 1990 încoace când Mexicul nu va fi prezentat în fazele eliminatorii ale unei Cupei Mondial.

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite