Meciuri cu casa închisă

Mă bucur că din nou se umplu sălile la meciurile de baschet. Din nou se nasc dispute aprinse, aşa cum erau pe vremuri meciurile Steaua-Dinamo. Îmi aduc aminte cu nostalgie de vremurile în care

Mă bucur că din nou se umplu sălile la meciurile de baschet. Din nou se nasc dispute aprinse, aşa cum erau pe vremuri meciurile Steaua-Dinamo. Îmi aduc aminte cu nostalgie de vremurile în care ne pregăteam de eternurile derby-uri.

Se juca tot timpul cu casa închisă. Ţin minte sutele de oameni care făceau coadă până spre piaţa Dorobanţi pentru a prinde un bilet la meci. Se juca numai în Sala Floreasca, devenise deja o tradiţie. Nu mai aveai loc să arunci un ac. Odată am jucat şi în Polivalentă, şi tot s-a umplut sala. Se juca cu o ambiţie, cu o dorinţă superioară oricărei alte partide din campionat.

Meciurile erau mereu foarte strânse şi, chiar dacă noi, jucătorii, ne ştiam foarte bine de la echipa naţională şi eram prieteni, pe teren făceam totul pentru a câştiga şi astfel ieşeau scântei. Tot ce sper acum este ca, în câţiva ani, să umplem din nou sălile la un derby Steaua-Dinamo la baschet.

Sunt sigur că asemenea meciuri ar aduce din nou spectacolul în tribunele unei săli din Bucureşti, spectacol care acum s-a mutat la Cluj, Sibiu, Târgu Mureş sau în alte părţi.