La câteva zile după ce a părăsit naționala, Cristiano Ronaldo a înscris golul cu numărul 980 | adevarul.ro

La câteva zile după ce a părăsit naționala, Cristiano Ronaldo a înscris golul cu numărul 980

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Cristiano Ronaldo a revenit la echipa de club şi a marcat primul gol în meciul pe care Al-Nassr l-a câștigat cu 3-0 împotriva lui Diriyah, în Saudi Pro League. În 5 octombrie, CR7 a părăsit cantonamentul echipei Portugaliei înaintea partidei cu Danemarca, de la Copenhaga, nemulțumit că nu este titular.

Cristiano Ronaldo a ajuns la 980 de goluri marcate în întreaga carieră de fotbalist profesionist
Cristiano Ronaldo a ajuns la 980 de goluri marcate în întreaga carieră de fotbalist profesionist Foto: EPAImages

Prin golul marcat pentru echipa de club Ronaldo s-a apropiat la 20 de goluri de borna istorică de 1.000 pe care și-a propus s-o atingă. Acesta a deschis scorul în minutul 23, reluând în poartă o minge respinsă după ce portarul advers Waleed Abdullah apărase la șutul lui Kingsley Coman. Celelalte două goluri au fost reușite de Samu Costa (min. 35) și Coman (min. 77).

Lusitanul a mai înscris un gol un gol în minutul 9 al partidei, însă acesta n-a fost validat pentru că arbitrul asistent a semnalizat că starul portughez se afla în ofsaid în momentul declanșării fazei.

În urma acestei victorii, Al-Nassr Riad, care este campioana en-titre, se află pe locul 2 al clasamentului, la egalitate de puncte (19) cu liderul Al-Qadsiah la golaveraj. Ambele formații au câte 8 meciuri disputate. În urma lor se află Al Hilal (18 puncte) și Al-Ittihad FC (17p)), care au un meci mai puțin.

Săptămâna trecută, Ronaldo a părăsit cantonamentul echipei Portugaliei, nemulțumit de faptul că este rezervă. Într-o declaraţie publicată marţea trecută, atacantul a spus că antrenorul Jorge Jesus nu şi-a ţinut cuvântul cu privire la acesta. După meciul cu Norvegia (2-1), selecționerul portughez Jorge Jesus a lăsat deschisă posibilitatea unei reveniri a atacantului de 41 de ani: „Pentru următoarea perioadă de convocări la naţională, va fi convocat. Dacă doreşte, se va întoarce printre noi. Vom discuta din nou despre asta înainte de următoarea listă, dar decizia îi aparţine".

Cristiano Ronaldo a marcat 146 de goluri în 234 de meciuri pentru prima echipă a Portugaliei.

Top articole

Partenerii noștri