Iordănescu a anunţat primul jucător care poate să uite de Euro 2016. Şansele lui de a mai prinde turneul final s-au risipit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Anghel Iordănescu îşi creionează lotul pe care va miza la Campionatul European din Franţa, acolo unde România este în grupă cu Franţa, Elveţia şi Albania.

Banii sau performanţa? Între aceste lucruri a trebuit să aleagă Constantin Budescu în pauza competiţională, atunci când a decis să plece din Liga I tocmai în îndepărtata Chină. Şi a ales banii. Pentru că transferul în Asia i-a curmat încet dar sigur şansele de a mai juca la echipa naţională. După ce l-a ignorat la meciurile amicale cu Lituania şi Spania, selecţionerul Anghel Iordănescu a reafirmat că posibilitatea ca fostul atacant al Astrei să prindă lotul pentru Euro sunt extrem de mici.

„Din păcate, consider că opţiunea pe care a luat-o Budescu de a pleca în China îi limitează foarte mult şansele de a merge la Euro. Gândiţi-vă că joacă într-o echipă din divizia secundă a Chinei. Ne este foarte greu să-l urmărim şi nu ştiu dacă el va mai avea competiţia necesară ca să mai aibă o prestaţie foarte bună la Campionatul European. Gândiţi-vă că mai are şi probleme de adaptare şi chiar de mâncare. Oricum, lista rămâne deschisă pentru că urmărim mulţi jucători din România, dar şi din străinătate. Eu voi chema jucătorii dacă joacă bine chiar dacă evoluează în Madagascar!", a spus Iordănescu la Europa FM.

Fără gol, la locul 13 din liga secundă

Problemele lui Budescu sunt destule la formaţia chineză. În primul rând, echipa la care joacă, Dalian Yifang, e pe locul 13 în liga secundă şi nu pare o formaţie care să rupă norii nici măcar la acest nivel. Apoi, în 2016, până la această dată, Budescu a jucat doar trei meciuri oficiale, fără a marca vreun gol. Iar în eventualitatea în care Iordănescu s-ar răzgândi şi ar vrea să mizeze pe serviciile lui, ar apărea o altă problemă. Campionatul din China nu se întrerupe, deoarece nu are nicio legătură cu Euro 2016, şi ar fi nevoie ca oficialii chinezi să-i dea drumul lui Budescu să plece de la echipă. Regulamentul Federaţiei Internaţionale prevede ca jucătorii să fie puşi la dispoziţia naţionalei cu două săptămâni înaintea primului meci de la Euro. Astfel, Budescu n-ar putea ajunge la naţională mai devreme de 26 mai, decât dacă cei de la Dalian ar fi de acord să se dispenseze de serviciile lui mai devreme. Cantonamentul echipei naţionale din Italia este programat între 16  şi 30 mai, iar ca Budescu să ajungă acolo ar fi nevoie să plece din China la jumătatea lunii. Fapt care nu poate fi un motiv de bucurie pentru chinezi, ţinând cont că au plătit 1,5 milioane de euro pe fotbalistul român.  

Probleme şi cu alţi jucători

Naţionala României va pleca într-un stagiu de pregătire în Italia pe 16 mai, dar Anghel Iordănescu nu ştie pe ce jucători poate conta la acea dată. Asta deoarece există competiţii din străinătate care fie nu se încheie, fie se încheie la limită. Moţi, Prepeliţă, Keşeru, Hoban şi Florin Andone sunt jucătorii care ar putea rata stagiul din Italia, în care FRF încearcă perfectarea a două amicale: unul cu Ucraina şi unul cu RD Congo. Ultimul meci al naţionalei înainte de plecarea la Euro 2016 va fi cu Georgia, pe 3 iunie, cel mai probabil la Bucureşti.
 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite