Învăţăm respectul

Menirea unui comentator sportiv, amator sau non-amator, este de a semnala, cu obiectivitate şi pe cât posibil cu o anume eleganţă (care înseamnă, în fond respect), anumite fenomene, fie îmbucurătoare, fie nedorite, din sport. Şi în cronica sportivă e valabilă consideraţia: stilul este omul.

Cititorul unui articol sportiv - acel cititor de bună credinţă şi cât de cât educat - nu poate fi decât (cel puţin) nedumerit în faţa unor consideraţii pe care anumiţi cronicari le fac într-un stil suburban. Un scris... obstrucţionist, anti-joc verbal.
Nu ştiu în ce măsură mai avem dreptul să pretindem unor persoane din fotbal, mai ales unor personalităţi, să aibă o conduită ireproşabilă în sfera lor de activitate, atâta vreme cât scriem, vorba lui Kogălniceanu, „la persoană", trădând resentimentul.

Civilizaţia fotbalului presupune civilizaţia cronicii sportive, iar moralitatea şi competenţa persoanei din fotbal nu se pun decât în oglinda unui autor de cronică sportivă care degajă, la rându-i, moralitate şi onestitate. Şi, esenţial, constanţă în atitudine.
Fotbalul ca fenomen social însemnând colaborare, performanţă - atunci când o doreşti cu adevărat - nu se poate realiza în absenţa unei reciprocităţi loiale.

P.S. Prima mare şi adevărată cucerire după decembrie '89 a fost libertatea presei. Numai că libertatea implică şi o mare responsabilitate. Ceea ce se cam uită uneori... Pentru că injuriile, calomnia, impertinenţa, scandalul cu orice preţ, denigrarea nu definesc libertatea presei.