Horoba nu mai vorbeşte de Bistriţa
Directorul sportiv al Gloriei Bistriţa, Ioan Horoba, nu mai are voie să vorbească în numele clubului, a decis Consiliul Director al Asociaţiei CF Gloria 1922, întrunit în şedinţă
Directorul sportiv al Gloriei Bistriţa, Ioan Horoba, nu mai are voie să vorbească în numele clubului, a decis Consiliul Director al Asociaţiei CF Gloria 1922, întrunit în şedinţă extraordinară la sfârşitul săptămânii trecute. Preşedintele clubului, Jean Pădureanu, a anunţat că această decizie îi aparţine în totalitate. "M-am săturat să apară fel de fel de neadevăruri despre Gloria Bistriţa, spuse de unul sau de altul. Am decis ca, de acum încolo, pot să vorbească în numele clubului doar patru persoane: vicepreşedintele Vasile Moga, Ioan Ovidiu Sabău, noul ofiţer de presă, Adrian Mănarcă, şi eu. Nu am nimic personal cu Ioan Horoba, nu vrem să-l mazilim, dar cred că este mai bine ca el să se ocupe mai mult de funcţia pe care o deţine (n.r. - director sportiv)", a spus Jean Pădureanu.





















































