Halep la Washington: s-a anunţat ora meciului pe care Simona îl va juca, diseară, cu o fostă mare speranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (2 WTA) va juca pentru prima dată după ce a fost eliminată în sferturile de la Wimbledon, pierzând meciul cu Johanna Konta.

Simona Halep e principala favorită la Washington, însă românca a ajuns la acest turneu doar după ce organizatorii de la Stanford au refuzat să o primească acolo, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Constăţeanca de 25 de ani a primit un wild-card la Washington, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul adversarei din primul meci, Sloane Stephens (SUA, 957 WTA). Poreclită, cândva, „Mica Serena“, în speranţa că va ajunge la fel de bine cotată precum Williams, Stephens nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, iar o accidentare a scos-o aproape un an din circuit. Acum, Stephens s-a întors de puţin timp şi, de aceea, a primit un wild-card la Washington.

Potrivit organizatorilor, duelul Halep - Stephens va fi primul pe Terenul Central, de la ora 13.50, ora locală, ceea ce înseamnă că după ora României meciul va începe de la ora 20.50 (Digi Sport).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite