Halep, refuzată de americani: Simona n-a fost primită la Stanford ca să aibă loc Sharapova! Românca a povestit totul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep (2 WTA) a fost nevoită să joace, în premieră, la Washington, un turneu mic, care se încadrează în categoria International, fiindcă organizatorii unei alte competiţii n-au vrut să o primească pe tabloul principal.

Simona Halep e ocupanta locului 2 mondial, însă, în continuare, multe alte sportive din circuitul WTA „vând“ mai bine decât ea. Dovada? Constănţeanca de 25 de ani a cerut un wild-card pentru a merge la Stanford, la turneul „Bank of the West Classic“, însă a fost refuzată! 

Organizatorii au preferat ca wild-card-urile să le fie acordate următoarelor trei jucătoare: Maria Sharapova (171 WTA), Claire Liu (295 WTA) şi Petra Kvitova (14 WTA).

Drept urmare, Halep a cerut o invitaţie la Washington, acolo unde a fost acceptată.

Diferenţa e că turneul de la Stanford e mai bine cotat, de categoria Premier, cu premii totale de 711.000 de dolari, în timp ce la Washington premiile se ridică la doar 226.000 de dolari. Mai mult, campioana de la Stanford va primi 480 de puncte WTA, în timp ce învingătoarea de la Washington va lua 280 de puncte WTA.

„Sunt prima dată la Washington şi mă simt bine aici. Am ales acest turneu pentru că am cerut wildcard-uri la Stanford şi Washington, iar Stanford a spus nu şi Washington a spus da“, a povestit Halep.

Serena Williams nu-l iartă pe Ilie Năstase! Ce a declarat americanca

Simona Halep, într-un interviu pentru Washinghton Post: Nu plec din România! Voi juca până la maxim 33 de anI!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite