Halep, amenințată de o suspendare teribilă: La ce vârstă poate reveni pe teren

0
Publicat:

Din păcate, tot ce se întâmplă cu Simona Halep acum confirmă ceea ce „Adevărul“ a scris, în luna februarie, prezentând un caz foarte similar de dopaj în tenis, cel în care a fost implicată americanca Varvara Lepchenko (36 de ani).

Simona Halep a jucat ultimul meci, la US Open, pe 29 august 2022
Simona Halep a jucat ultimul meci, la US Open, pe 29 august 2022

Scoasă din tenis din 2021, pentru consum de modafinil, Lepchenko și-a aflat sentința...în februarie 2023! Inițial, ea a fost suspendată pentru 4 ani, după care a reușit să demonstreze, cu probe acceptate de WADA, că substanța interzisă a ajuns în organismul ei, în mod neintenționat. Pastilele luate de ea au fost analizate de laboratorul WADA. Care a confirmat prezența substanței interzise, fără ca acest lucru să apară pe informațiile de pe ambalaj.

Chiar și așa, Lepchenko a primit o suspendare redusă de... 21 de luni! Dictată după o luptă dură prin tribunale, care a durat 11 luni! Așadar, Lepchenko are dreptul de a juca tenis abia din această lună! Asta după ce a fost trasă pe linie moartă de pe 5 august 2021. Adică, data ultimului meci jucat de ea în circuitul feminin.

Dacă același mecanism, cu aceeași suspendare de 21 de luni, s-ar aplica și în cazul Simonei Halep, atunci deznodământul va fi dramatic. Pentru că ar însemna să o vedem pe constănțeanca pe teren, într-un tuneu WTA, abia în aprilie 2024!

32

de ani și jumătate va avea Simona Halep, în aprilie 2024, dacă suspendarea dictată împotriva ei o va ține pe tușă până atunci.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite