Hagi după eșecul cu Suedia: „Este o înfrângere, nu ne convine, dar asta este!” | adevarul.ro

Hagi după eșecul cu Suedia: „Este o înfrângere, nu ne convine, dar asta este!”

Publicat:
0
1 live

România a debutat cu eșec în noua ediție a Ligii Națiunilor: 1-2 (1-2) cu Suedia, la Solna, în divizia a doua a competiției. Iar la finalul acestei partide ne deranjează jocul slab din partea a doua a confruntării, faptul că s-a pierdut, erorile comise în apărare, precum și ineficiența tricolorilor.

Hagi a anunțat că se va face o analiză după eșecul din Suedia
Hagi a anunțat că se va face o analiză după eșecul din Suedia Foto: Sportpictures

Antrenor al echipei de fotbal României, Gheorghe Hagi a avut un discurs ușor confuz după meci. Acesta a apreciat evoluția „tricolorilor”, subliniind însă că echipa trebuie să aibă mai multă posesie și să controleze mai mult mingea: „A fost un meci frumos. Ambele echipe au vrut să joace. Ei au avut mai mult control. Au avut mingea mai mult timp. Noi am alergat mai mult după minge. Am încercat. Nu pot să nu văd lucrurile bune pe care le-au făcut băieții. Au dat tot ce au putut. În prima repriză am avut ocazii foarte clare. Per total, este o înfrângere. Nu ne convine, dar asta este! Pentru că și ei au jucat bine”, a spus Gheorghe Hagi la Antena 1.

Selecționerul a subliniat că și România a avut momente bune: „Suedezii au avut controlul jocului. Au dus foarte mult mingea în ultima treime. Au avut ocazii, dar și noi am avut momente bune. O să analizăm. O să vedem momentele care au fost bune și mergem înainte'.

Antrenorul naționalei le-a transmis jucătorilor să țină capul sus: „Am fost înfrânți o dată. O să analizăm, dar mergem înainte. Le-am transmis să țină capul sus. Trebuie probabil să avem și noi mai multă posesie, mai mult curaj, să ținem mai mult mingea. Nu doar să jucăm vertical. Atunci cred că ieșeau lucrurile mult mai bine”.

Pe Hagi îl deranjează că următorul meci se joacă fără spectatori

Întrebat despre evoluția fiului său, Gică Hagi a spus: „Ianis (Hagi) a fost ca toți ceilalți. S-a zbătut ca toți ceilalți, dar noi trebuie să avem mai mult control ca echipă, pentru a controla mingea cât mai mult”.

Gheorghe Hagi s-a referit și la următorul meci al României, cel cu Bosnia-Herțegovina, cel în care tricolorii nu vor beneficia de susținerea publicului, din cauza suspendării terenului: „Ne pare rău că nu vom avea suporterii alături de noi în următorul meci. Ați văzut cât de mult contează, dar suntem acasă și vom încerca să câștigăm”, a concluzionat Hagi.

Echipa de fotbal a României a pierdut (1-2) pe terenul Suediei, vineri seara, la debutul său în Grupa B4 a Ligii Națiunilor. Vedetele Alexander Isak (min. 20) și Viktor Gyokeres (min. 43) au marcat golurile scandinavilor, în timp ce pentru România a înscris Dennis Man (min. 29).

În celălalt meci al grupei, Polonia și Bosnia-Herțegovina au terminat la egalitate, 0-0.

Selecționata României va mai juca trei partide în Liga Națiunilor în această „fereastră” internațională, cu Bosnia-Herțegovina, în 28 septembrie (pe Arena Națională, fără spectatori), cu Polonia, în 2 octombrie (Stadion Narodowy - Varșovia) și din nou cu Suedia, în 5 octombrie (Arena Națională).

Top articole

Partenerii noștri