Gică Hagi împlinește astăzi 59 de ani, dar e cu gândul doar la fotbal: „Nu-mi plac cadourile”

0
Publicat:

Gică Hagi, unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a dat România, împlinește astăzi 59 de ani, din care 42 i-a petrecut în lumea fotbalului, după ce, în 1982, debuta în echipa mare a Farului Constanța. Acum deținător al clubului de la malul mării, managerul campioanei își sărbătorește ziua la locul de muncă, diseară având meci contra liderului FCSB.

Gică Hagi își sărbătorește azi ziua de naștere. Foto Profimedia
Gică Hagi își sărbătorește azi ziua de naștere. Foto Profimedia

Coincidența face ca cea mai importantă partidă pentru formația constănțeană să se joace chiar pe 5 februarie, în etapa cu numărul 24 din Superliga. Însă Gică Hagi a declarat înainte de marele meci că nu dorește vreun cadou de ziua, pentru că tot ce a obținut în viața sa a fost prin muncă.

Farul e un club de tradiţie, care are mulţi ani. Respectăm, suntem încă departe faţă de cluburile care au tradiţie foarte mare în a câştiga, a fi câştigători. E greu să câştigi imediat acest respect. Eu ştiu că întâlnim o echipă foarte bună şi vrem să fim noi, să putem să ne impunem.

Totul în viață se obține prin muncă

(n.r. Cel mai frumos cadou ar fi o victorie?) Mie nu îmi plac cadourile. Puneţi întrebarea asta altcuiva, nu mie. Mie nu îmi plac cadourile, eu nu vreau cadouri, ştiu că totul în viaţă se obţine prin muncă. Vom merge, vom munci foarte bine şi o să facem. Restul… mie îmi place să muncesc şi să fac cât mai bine”, a declarat Gică Hagi, înainte de meciul de diseară.

În schimb, bunul său prieten și colaborator de la Farul, Gică Popescu, a dat asigurări că echipa îi pregătește managerului său un cadou: ”Vom juca cu FCSB la București. Cel mai potrivit dar pentru Gică Hagi ar fi victoria”.

Palmares Gică Hagi

Ca jucător

Sportul Studențesc

Liga I: vicecampion al României în 1985-86

Steaua București

Liga I: 1986-87, 1987-88, 1988-89

Cupa României: 1986-87, 1987-88; 1988-89

Supercupa Europei: 1987

Cupa Campionilor Europeni: vicecampion în 1988-89

Real Madrid

Supercupa Spaniei: 1990

LaLiga: vicecampion în 1991-92

Cupa Regelui: finalist 1991-92

Brescia

Cupa Anglo-Italiană: 1993-94

FC Barcelona

Supercupa Spaniei: 1994

Cupa Regelui: finalist 1995-96

Galatasaray

Superliga: 1996-97, 1997-98, 1998-99, 1999-2000

Cupa Turciei: 1998-99, 1999-20000

Supercupa Turciei: 1996, 1997

Cupa UEFA: 1999-2000

Supercupa Europei: 2000

Individual

Liga I: Golgheter 1985, 1986

Cupa Campionilor Europeni: Golgheter 1988

Fotbalistul român al anului: 1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999, 2000

Golden Foot Legends Award: 2015

Ca antrenor

Galatasaray

Cupa Turciei: 2005

FC Viitorul/ Farul

Liga I: 2016-2017, 2022-2023

Cupa României: 2018-2019

Supercupa României: 2019

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite