Gheorghe Ştefan: "Florin Marin nu pleacă"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi vineri a înregistrat a cincea înfrângere consecutivă de când a fost instalat ca "principal" al Ceahlăului, "Flocea" nu va fi demis. Reunit sâmbătă în condiţii de urgenţă, Consiliul

Deşi vineri a înregistrat a cincea înfrângere consecutivă de când a fost instalat ca "principal" al Ceahlăului, "Flocea" nu va fi demis.
Reunit sâmbătă în condiţii de urgenţă, Consiliul de Administraţie al clubului de sub Pietricica a decis ca în această iarnă lotul Ceahlăului să fie remaniat din temelii. "Doar 5-6 jucători din lotul actual se vor mai regăsi şi la anul", a spus Gheorghe ştefan la finalul şedinţei. Oficialii clubului moldovean au fost mai degrabă iritaţi de maniera în care echipa lor a pierdut întâlnirea cu Poli Iaşi. Mai ales că ieşenii veneau după o serie de opt rezultate negative. Goalkeeperul Ceahlăului, Ionuţ Curcă, a fost chiar acuzat de blat, gafa sa din debutul partidei, când i-a oferit mingea pe tavă lui Onofraş, scoţându-i din minţi pe pietreni. Curcă mai are antecedente şi din meciul cu Vaslui, atunci greşind copilăreşte la două dintre cele trei goluri marcate de elevii lui Viorel Hizo. De fapt, întreaga echipă a lui Florin Marin a evoluat execrabil vineri, astfel încât sub Pietrica se anunţă o iarnă extrem de grea. "Am fost depăşiţi la toate capitolele, nu ne-a ieşit nimic. Ce mai putem spune la 0-4?", a spus Constantin Enache, antrenorul secund, în lipsa lui "Flocea", care a evitat contactul cu reprezentanţii mass-media.
Plecat de la stadion la 0-2, într-un cor de fluierături, "Pinalti" a convocat, ieri-dimineaţă, Consiliul de Administraţie al clubului pentru a analiza situaţia creată. Cum de demisia lui Marin nici nu s-a pomenit, oficialii moldovenilor au tăiat în carne vie la nivelul lotului, care va fi remaniat complet în proporţie de 80%.

Ceahlăul Poli Iaşi 0-4 (0-1)
Au marcat: Onofraş (7, 83), Cernoch ('79), Buta ('85)
Ceahlăul: Curcă (Covrig '27) Nohai, Avădanei, Alistar, Văsie Simic, Forminte, Ruşmir, Ivaşcă (Diaz '46) M. Ilie (Nemţanu '66), Doicaru. Antrenor: Florin Marin
Poli Iaşi: Brăneţ Buta, Onuţ, Ciobanu, Bernard (Ionescu '86), Bordeanu Dianu, Tincu (Iurişniţi '63), Onofraş, Sfârlea Cernoch (Mitrovici '82). Antrenor: Ionuţ Popa
Arbitri: Ionică Serea Nicolae Marodin şi Florin Stănescu;
Stadion: Ceahlăul; Spectatori: 1.000

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite