Finală magistrală la Wimbledon: Djokovici-Alcaraz sau când perfectul întâlnește mai mult ca perfectul | FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai așteptat meci al anului nu i-a dezamăgit pe iubitorii tenisului. Carlos Alcaraz și Novak Djokovici au oferit momente fabuloase în finala de la Wimbledon, demne de o încleștare teribilă între cei mai buni jucători ai lumii.

Novak Djokovici a început perfect meciul cu mai tânărul său adversar. Între cei doi e o diferență de aproape 16 ani, care poate fi tradusă în termeni sportivi drept experiență  vs exuberanță. Iar în primul set, a contat primul atribut. Sârbul a jucat magistral și s-a distanțat la 5-0! Spaniolul a avut o răbufnire de orgoliu, însă doar atât, pentru că Nole a închis primul set cu 6-1. Ce start fulminant de partidă!

Ibericul, revenire în setul 2

A urmat o revenire a ibericului, care a condus cu 2-0 și care, deși s-a văzut egalat, a continuat să-și facă serviciul: 3-2, 4-3, 5-4 și 6-5. Interminabilele schimburi de mingi și game-uri încheiate după avantaj s-au transformat în jocuri scurte, terminate, cu mici excepții, la zero sau la 15 de ambele părți.

Novak Djokovici n-a mai avut suflu în fața copilului-minune din tenis. Foto Getty images
Novak Djokovici n-a mai avut suflu în fața copilului-minune din tenis. Foto Getty images

Nole nu a cedat nici el pe propriul serviciu, așa că s-a ajuns în tie-break. Și, sârbul, maestrul jocurilor de departajare, a clacat, la mare luptă, după o desfășurare pasională: 3-0, 3-3, 4-3, 4-5, 6-5, 6-6 și 6-8, astfel că Alcaraz revenea în meci și egala situația la seturi, în uralele spectatorilor. Liderul mondial punea capăt seriei incredibile de 14 tie-break-uri consecutive câștigate de sârb la turneele de Grand Slam!

Setul 3 - Alcaraz dezlănțuit

Puștiul-minune al tenisului a prins aripi! Face 2-0 și-și înghesuie tot mai mult adversarul pe linia de fund. Însă Nole a găsit răspunsuri și nu i-a dat șansa lui Carlos să se distanțeze. A fost aproape de egalare, însă Alcaraz a anulat două mingi de break și s-a dus iar la două game-uri distanță: 3-1. A urmat un joc interminabil, cu 12 egalități și cu Nole salvând 6 mingi de break. Nu a mai avut ce face la a 7-a și așa s-a scris practic istoria setului 3, pentru că Alcaraz a făcut apoi rapid 6-1. 

Setul 4 - Nole, din nou în ghete

Deși părea că a pierdut ritmul partidei, Novak Djokovici a revenit din propria cenușă. La 2-2, a făcut break-ul, pe care și l-a menținut până la final. Ba chiar a mai câștigat unul, cel cu care a închis setul, cu o dublă greșeală a adversarului. S-a intrat în setul decisiv, cu sârbul la serviciu.

Setul 5 - Gata cu supremația sârbului

Decisivul a început cu mingi ca din tun, ambii jucători vărsându-și frustrarea. Câștigător al războiului ”bombelor” a fost Carlos Alcaraz, care a făcut break pentru 2-1. S-a desprins apoi la 4-2, pentru ca Nole să-și facă serviciul pentru 4-3 și să atace pentru recuperarea break-ului pierdut. Acum ori niciodată! Însă spaniolul nu s-a lăsat. A simțit miros de sânge și a închis game-ul cu un as pe al doilea serviciu: 5-3 și e la un joc de o victorie fabuloasă. 

Carlos, explozie de bucurie la finalul partidei. Foto Profimedia
Carlos, explozie de bucurie la finalul partidei. Foto Profimedia

Novak Djokovici s-a apropiat la 5-4, urmând ca ibericul să servească pentru a închide un turneu perfect. Și a făcut-o, într-o atmosferă demnă de stadioanele de fotbal! Moment de glorie pentru Carlos Alcaraz, care a reușit să oprească un parcurs absolut senzațional al lui Nole, de 34 de victorii consecutive la Wimbledon, întinse pe parcursul a 6 ani!

Actori celebri și capete încoronate

Sub privirile actorilor Brad Pitt, Rachel Weisz și Daniel Craig, ale membrilor familiei regale britanice, care au umplut loja până la refuz, ale regelui Felipe al VI-lea al Spaniei și ale foștilor mari jucători Stefan Edberg, Billie Jean King, Chris Evert, Michael Stich ori Stan Smith, Nole și Carlitos au oferit un spectacol fabulos. Că doar, după 8 ani, în finala de la Wimbledon s-au întâlnit numerele 1 și 2 mondiale. Mergând înapoi pe firul istoriei, abia în 2015 regăsim o situație similară, cu veșnicul Djokovici trecând în patru seturi de legendarul Roger Federer, atunci cap de serie numărul 2.

Cei doi superjucători nu au avut adversar la Wimbledon, pierzând doar câte două seturi fiecare în drumul spre marea finală. Și fiecare a jucat cu gândul de a-l dovedi pe celălalt: Alcaraz pentru primul trofeu pe iarba londoneză, Djokovici pentru a spulbera recorduri neverosimile: a bifat a 35-a finală de Grand Slam din carieră, din care a 9-a numai la Wimbledon, depășindu-le pe Chris Evert, Serena Williams și Martina Navratilova în ierarhia all-time.

Dar sârbul trebuie să mai aștepte pentru obținerea celui de-al 24-lea titlu de Mare Șlem din palmares, cu care s-ar fi distanțat în clasamentul masculin (Rafa Nadal are 22) și cu care ar fi egalat-o pe legendara Margaret Court.

Wimbledon 2023, finale

Marketa Voundousova - Ons Jabeur 6-4, 6-4

Novak Djokovici - Carlos Alcaraz 6-1, 6-7(6), 1-6, 6-3, 4-6

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite