Final catastrofal pentru Craiova! Ararat a eliminat campioana României din Europa League cu un gol stupefiant în minutul 90+8 | adevarul.ro

Final catastrofal pentru Craiova! Ararat a eliminat campioana României din Europa League cu un gol stupefiant în minutul 90+8

Publicat:
0
1 live

Universitatea Craiova a fost învinsă de Ararat-Armenia cu 1-0 în manșa retur a play-off-ului din Europa League. După 1-2 la scorul general, oltenii au ratat calificarea în competiția secundă europeană și își vor continua parcursul continental în faza principală a Conference League.

Universitatea Craiova a pierdut cu Ararat-Armenia
Universitatea Craiova a pierdut cu Ararat-Armenia Foto: Facebook

Partida a început cu ocazii la ambele porți. Prima șansă importantă le-a aparținut armenilor, însă Serobyan a trimis pe lângă poartă din partea dreaptă. Craiova a răspuns rapid, iar în minutul 11 a avut o dublă ocazie. Șutul lui Assad a fost respins de portarul Bravim, mingea a ajuns la Bancu, dar fundașul oltenilor a trimis ulterior în blocajul unui adversar.

Serobyan a încercat din nou să înscrie de la distanță, însă șutul său a trecut pe lângă poartă. Craiova a devenit apoi mai periculoasă. O centrare trimisă de Cicâldău din partea dreaptă l-a pus în dificultate pe Bravim, care a reușit cu greu să respingă mingea peste transversală. Oltenii au continuat să pună presiune, iar Baiaram a avut o nouă șansă, însă Bravim a respins în lateral șutul acestuia. Bancu a încercat și el să-l surprindă pe portarul armean cu un șut puternic din colțul careului, dar mingea a trecut puțin peste poartă.

În minutul 34, gazdele au solicitat o lovitură de la 11 metri, reclamând un presupus henț comis de Bancu în propriul careu. Arbitrul a lăsat însă jocul să continue. Pe finalul reprizei, Bravim a ieșit greșit la o centrare, însă Baiaram nu a profitat de eroare și a trimis peste poartă cu o lovitură de cap din unghi. La pauză, scorul a rămas neschimbat, 0-0.

Craiova, învinsă dramatic în prelungiri după două penalty-uri apărate de Popescu

Craiova a dominat clar repriza secundă și a avut mai multe ocazii importante, însă portarul Bravim a fost în mare formă. Screciu, Baiaram, Assad și Mora au fost aproape de gol, iar Teles a ratat o șansă uriașă, fiind blocat de portar în situație de unu la unu. Craiova a continuat să atace, iar oltenii au solicitat o lovitură de la 11 metri după o tragere asupra lui Nsimba în careul armenilor. Arbitrul a lăsat, din nou, însă jocul să continue.

În minutul 82, Teles a avut o șansă uriașă, dar Bravim a intervenit excelent și l-a blocat din câțiva metri, într-o situație de unu la unu. Două minute mai târziu, Mora a ratat și el o ocazie bună, șutând peste poartă după o ieșire greșită a portarului armean. Craiova a cerut din nou penalty în minutul 90, după o fază în care a fost implicat Nsimba. Arbitrul a verificat momentul cu VAR, dar a decis ca jocul să continue.

Drama s-a produs în prelungiri. În minutul 90+3, Ararat a primit penalty după un duel între Mora și Balanta în careul oltenilor. Popescu a apărat lovitura de la 11 metri, însă execuția a fost repetată deoarece Romanchuk intrase în careu înainte ca mingea să fie lovită.

La a doua execuție, Popescu a apărat din nou, dar mingea a revenit la Lima, care a înscris în poarta goală în minutul 90+8 și a adus victoria armenilor. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite