Farul dă de niște anonimi în Conference League: Urmează o adversară de lumea a 4-a, de nivelul nostru

0
Publicat:

Gata cu aventura Farului în preliminariile Ligii Campionilor. Dubla cu Sheriff Tiraspol, pierdută rușinos în retur, ne-a arătat, încă o dată, unde suntem: în lumea a 4-a a fotbalului! Și, drept urmare, ne așteaptă o adversară pe măsură, în turul II preliminar al Conference League.

Andrei Borza (Farul Constanța)
Andrei Borza (Farul Constanța)

După partidele disputate marți seară, în turul I preliminar al Ligii Campionilor, Farul și-a aflat următoarea adversară. Aceasta se numește Urartu Erevan din Armenia. Dar nu e cazul să ne bucurăm, deocamdată, din moment ce, nu mai departe de anul trecut, CFR Cluj a fost eliminată de un club din Armenia, Pyunik Erevan!

Revenind la Urartu Erevan, aceasta e campioana Armeniei, terminând sezonul trecut pe primul loc, la trei puncte de Pyunik. A fost primul titlu câștigat de Urartu, după o așteptare de nouă ani. Până la reușita din stagiunea 2022-2023 pe plan intern, Urartu mai câștigase un singur titlu, în sezonul 2013-2014.

Echipa actuală a armenilor e antrenată de rusul Dmitri Gunko (47 de ani), aflat în funcție din iunie 2022. Lotul aflat la dispoziția acestuia e unul multinațional, cu jucători din Rusia, Ghana, Nigeria, Ucraina, Brazilia, Burkina Faso și Franța. Vedeta echipei e atacantul francez, Yaya Sanogo (30 de ani), fost jucător la Toulouse, Arsenal, Ajax și Auxerre. În rest, nume precum Eduardo (30 de ani), Marcos Junior (28 de ani) și Barry (21 de ani) nu spun nimic.

Urartu Erevan a ajuns în turul II preliminar al Conference League, după ce a fost învinsă în turul I preliminar al Ligii Campionilor de Zrinjski Mostar (Bosnia). A fost 1-0 pentru bosnieci, în tur, în deplasare. Returul a fost dramatic: 2-1 pentru Urartu după 90 de minute și 3-2 pentru armeni, după cele două reprize adiționale. După executarea loviturilor de departajare însă, Zrinjski Mostar s-a impus cu 4-3 și a mers în turul II preliminar al Ligii Campionilor.

Urartu evoluează acasă pe un stadion de 5.000 de locuri. Aici va primi vizita Farului. Cele două echipe se vor intersecta, în turul II preliminar al Conference League, pe 27 iulie (tur) și 3 august (retur). Prima partidă va fi, la Ovidiu, iar returul se va juca la Erevan. Învinsa acestei confruntări va încheia socotelile cu acest sezon al cupelor europene. Învingătoarea, în schimb, va trebui să treacă de turul III preliminar și apoi de play-off pentru a intra în grupele Conference League.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite