Euro 2024, a început vânzarea biletelor: Știm câte tichete le vor fi rezervate românilor, plus prețurile

0
Publicat:

Cea de-a doua fază a vânzării de bilete pentru Campionatul European de fotbal - Euro 2024, în care suporterilor celor 21 de selecţionate deja calificate, printre care şi cea a României, le sunt oferite un milion de tichete pentru faza grupelor, a debutat luni şi se va încheiat pe 12 decembrie.

Fanii români vor fi prezenți în număr mare la Euro 2024
Fanii români vor fi prezenți în număr mare la Euro 2024

Fiecare asociaţie naţională va primi 10.000 de bilete pentru fiecare dintre cele trei meciuri din grupa lor, la turneul care va avea loc în Germania, în perioada 14 iunie-14 iulie 2024.

O loterie programată în luna ianuarie va stabili, prin intermediul site-ului oficial al UEFA, cine va intra în posesia biletelor din cea de-a doua fază a vânzărilor, demarată după tragerea la sorţi a componenţei grupelor competiţiei, care a avut loc sâmbătă la Hamburg.

Preţurile biletelor sunt cuprinse între 30 de euro şi 200 de euro, în timp ce pentru partida de deschidere Germania - Scoţia acestea sunt mai scumpe, între 50 şi 600 de euro.

Exista, de asemenea, câteva bilete disponibile după prima etapă a vânzărilor, în care au fost oferite 1,2 milioane de tichete, iar cele rămase nu au fost plătite.

Alte etape în care vor fi puse în vânzare bilete pentru Euro 2024 vor avea loc anul viitor, pentru suporterii celor trei selecţionate care vor obţine calificarea în urma play-off-urilor programate în luna martie, precum şi pentru faza eliminatorie a competiţiei.

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa E la Euro 2024, competiţie la care va debuta împotriva câştigătoarei play-off-ului B (Ucraina, Islanda, Bosnia sau Israel), pe 17 iunie la Munchen, iar apoi va juca împotriva Belgiei (22 iunie, la Koln) şi Slovaciei (26 iunie, la Frankfurt).

Program Euro 2024 jpg
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite