Drăgușin, afacere istorică pentru Genoa: cifrele arată profitul realizat de italieni după jumătate de an

0
Publicat:

Radu Drăgușin (21 de ani) face pasul spre cel mai tare campionat din lume, Premier League. Pentru că, începând din această iarnă, el va îmbrăca tricoul celor de la Tottenham Hotspur, echipa aflată pe locul 5 din 20 în Anglia, la șase puncte de liderul Liverpool după 20 de etape.

Radu Drăgușin, o afacere excelentă pentru Genoa
Radu Drăgușin, o afacere excelentă pentru Genoa

Plecarea lui Drăgușin, de la Genoa la Tottenham, l-a făcut pe Radu să fie cel mai scump român din istoria fotbalului, după cum Adevărul a explicat aici cu sume. Această mutare va fi una istorică și pentru Genoa! Această grupare l-a transferat pe Drăgușin de la Juventus în vara anului 2023. Asta după ce, în stagiunea 2022-2023, Drăgușin a evoluat tot la Genoa, însă sub forma de împrumut de la gruparea torineză. Cum prestațiile sale au fost foarte bune, șefii clubului Genoa au acceptat să-l transfere defintiv pe Drăgușin contra sumei de 5,5 milioane de euro în iulie 2023.

Această decizie s-a dovedit a fi una extrem de inspirată din punct de vedere sportiv, dar și financiar. Pentru că acum, după doar jumătate de an, Drăgușin pleacă la Tottenham într-o afacere de peste 30 de milioane de euro! Așadar, profitul clubului Genoa poate ajunge la peste 25 de milioane de euro!

În plus, Drăgușin va prinde podiumul în clasamentul celor mai scumpi jucători vânduți vreodată de Genoa, după cum se poate vedea mai jos:

1. Krzysztof Piatek (Genoa – AC Milan) – 35 de milioane de euro

2. Cristian Romero (Genoa – Juventus) – 31,5 milioane de euro

3. Radu Drăgușin (Genoa – Tottenham) – 30 de milioane de euro

4. Diego Milito (Genoa – Inter Milano) – 28 de milioane de euro

5. Nicolo Rovella (Genoa – Juventus) – 26 de milioane de euro

Sursă: transfermarkt.com

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite