Dovada că fotbalul a luat-o razna: Câți bani a primit omul care a stabilit recordul mondial la maraton

0
Publicat:

În spatele performanței lui Kelvin Kiptum la Chicago stă o muncă titanică, depusă de ani buni! Pentru că la atletism, spre deosebire de fotbal unde poți prinde un șut norocos în timpul unui meci mai puțin reușit, e imposibil să „trăiești“ din talent / noroc. De altfel, se spune că atletismul e un sport onest: cât dai, atât primești! E imposibil să alergi în antrenamente cu ritmul de 4 minute pe kilometru, de pildă, iar în ziua cursei să scazi, brusc, la 3 minute pe kilometru.

Kelvin Kiptum (Kenya)
Kelvin Kiptum (Kenya)

Pornind de aici, ne dăm seama că în astfel de sporturi, unde volumul de muncă e colosal, premiile au rămas la un nivel mic. Asta dacă facem comparația cu fotbalul. La Chicago, Kelvin Kiptum a primit o sumă totală de 150.000 de dolari pentru performanța sa istorică. Desigur, acest bonus va fi completat, în mod generos, de sponsorul său tehnic, Nike. Chiar și așa însă, diferența față de fotbal e uriașă. Iată, de pildă, ce sume câștigă, la ora actuală, vedetele sportului-rege:

*Neymar (Al-Hilal Riad, Arabia Saudită) – 400 de milioane de dolari pe an, la care se adaugă bonusuri de 543.000 de dolari pentru postările sale pe rețelele de socializare prin care promovează Arabia Saudită.

*Cristiano Ronaldo (Al-Nassr Riad, Arabia Saudită) – 200 de milioane de dolari pe an. Adică, 548.000 de dolari în fiecare 24 de ore. Sau 22.000 de dolari în fiecare oră.

*Karim Benzema (Al-Ittihad Jeddah, Arabia Saudită) – 120 de milioane de dolari pe an.

*Lionel Messi (Inter Miami, Statele Unite) – 60 de milioane de dolari pe an.

2 minute

și 51 de secunde e ritmul mediu cu care Kelvin Kiptum a parcurs fiecare kilometru în timpul maratonului de la Chicago.

Timpii cei mai buni în proba de maraton (masculin)

1. Kelvin Kiptum (Kenya) – 2 ore, 35 de secunde (Chicago 2023)

2. Eliud Kipchoge (Kenya) – 2 ore, 1 minut, 09 secunde (Berlin 2022)

3. Eliud Kipchoge (Kenya) – 2 ore, 1 minut, 39 de secunde (Berlin 2018)

4. Dennis Kimetto (Kenya) – 2 ore, 2 minute 57 de secunde (Berlin 2014)

5. Wilson Kipsang (Kenya) – 2 ore, 3 minute, 23 de secunde (Berlin 2013)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite