David Popovici și Simona Radiş, declarați cu întârziere de Minister sportivii anului 2022

0
Publicat:

Dacă majoritatea publicațiilor și instituțiilor au ales de ceva vreme superlativele anului 2022, iată că și Ministerul Sportului a făcut-o. Cam cu întârziere, dar vorba românului, mai bine mai târziu decât niciodată.

Simona Radiș și Ancuța Bodnar au scris istorie pentru canotajul românesc anul trecut. Foto EPA EFE
Simona Radiș și Ancuța Bodnar au scris istorie pentru canotajul românesc anul trecut. Foto EPA EFE

Înotătorul David Popovici, dublu campion mondial şi european de seniori la 100 şi 200 m liber, şi canotoarea Simona Radiş, la rândul ei dublă campioană europeană şi mondială la dublu vâsle şi 8+1, au fost desemnaţi sportivul şi sportiva anului 2022 în cadrul galei organizate, joi seara, de Ministerul Sportului la Opera Naţională din Bucureşti.

Au fost acordate trofee la 14 categorii, pe baza rezultatelor obţinute de sportivi pe parcursul anului 2022. David Popovici, care a revenit în ţară dintr-un stagiu de pregătire în Tenerife, a afirmat că este bucuros că a reuşit prin performanţele sale să inspire un număr foarte mare de copii.

"Sunt bucuros să fiu aici şi să primesc acest premiu. Dar în primul rând sunt foarte bucuros că am reuşit să vă fac mândri în acest an care a trecut şi sunt convins că voi reuşi să vă fac mândri şi în continuare. Mă bucur că am reuşit să inspir foarte mulţi copii prin rezultatele mele.

David Popovici a adunat un sac de medalii în 2022. Foto AFP
David Popovici a adunat un sac de medalii în 2022. Foto AFP

Când m-am întors de la Mondialele de la Budapesta am fost foarte fericit să aud că la niciun bazin din Bucureşti nu mai sunt locuri, pentru că cererea este prea mare în rândul copiilor. Asta mi-am dorit întotdeauna, asta este misiunea mea şi a noastră, să inspirăm cât mai mulţi copii să le arătăm cât de multe lucruri pot câştiga prin sport", a declarat înotătorul David Popovici.

Cea mai titrată canotoare română a anului trecut, Simona Radiş, a declarat în cadrul evenimentului de la Opera Naţională că toţi sportivii trebuie să lupte pentru a ridica România pe cele mai înalte trepte la competiţiile internaţionale.

"Sper să reuşesc să o depăşesc pe doamna Elisabeta Lipă (n.r. - la numărul de medalii), voi munci pentru asta. Mă uitam la acest trofeu şi este foarte potrivit pentru că eu aşa văd viaţa unui sportiv, ca o piramidă. Noi suntem aici, în vârf, dar avem nevoie de foarte mulţi oameni la bază care să ne susţină să rămânem sus.

Împreună, pentru România

De asemenea, piramida reprezintă şi evoluţia noastră, începem de la bază şi avem un drum greu de urcat până sus, acolo unde ne dorim să fim. Se întâmplă uneori să urci o treaptă şi să cobori două sau să stagnezi. Dar trebuie să continui. Mă bucur că suntem toţi aici, că suntem mulţi şi puternici, iar împreună putem urca România pe cele mai înalte trepte", a afirmat Simona Radiş.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat că sportul românesc îi celebrează în familie pe cei care au obţinut cele mai importante rezultate în anul 2022. "Astăzi este sărbătoarea sportului şi mă bucur că putem sărbători în familie. Marea familie a sportului românesc. Gala Sportivul Anului a reuşit ceva inedit, a strâns laolaltă pentru prima dată toţi reprezentanţii sportului, campioni olimpici şi nume mari, foşti, actuali şi viitori campioni.

Ministrul Novak i-a felicitat pe campioni. Foto Sportpictures
Ministrul Novak i-a felicitat pe campioni. Foto Sportpictures

Sper din toată inima ca această gală să devină o tradiţie. Astăzi această mare familie îşi celebrează campionii, acei sportivi care au pus numele României pe harta marilor performanţe. În spatele unei medalii sau a unui titlu este multă muncă, iar cei prezenţi aici sigur ştiu asta. Anul trecut a fost unul cu multe rezultate bune, felicitări tuturor care au muncit la realizarea lor", a spus ministrul.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a subliniat în cadrul evenimentului că rezultatele din 2022 trebuie confirmate şi în 2023 pentru a avea cât mai mulţi sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

"Nu suntem organizatorii sau co-organizatorii acestei gale, deşi se cădea să fim şi noi parte. Însă cu siguranţă suntem parte din succesul sportivilor noştri. Poate pentru unii rezultatele din 2022 au fost surprinzătoare, însă pentru COSR nu au fost, pentru că muncim pentru asemenea rezultate încă de prin 2017.

Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Foto Facebook
Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Foto Facebook

În seara asta mă bucur să primim recunoaştere, noi, cei de la COSR, pentru sprijinul necondiţionat pe care îl dăm sportului românesc de performanţă. Cei mai mulţi dintre sportivii premiaţi în această seară sunt componenţi ai loturilor olimpice care au crescut în aceste centre olimpice naţionale.

Aceasta este satisfacţia muncii noastre şi a celor din spatele cortinei, a celor care nu se văd. Acum suntem la începutul unui an foarte important, în care trebuie să confirmăm rezultatele din 2022 şi să avem cât mai mulţi sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris. Împreună suntem mai puternici", a menţionat Covaliu.

Lista completă a premiilor acordate

Sportivul Anului - David Popovici (înot)

Sportiva Anului - Simona Radiş (canotaj)

Antrenorul Anului - Antonio Colamonici (canotaj)

Antrenoarea Anului - Mihaela Melinte (atletism)

Sportivul anului în sport paralimpic - Alexandru Bologa (judo nevăzători)

Sportiva anului în sport paralimpic - Camelia Ciripan (tenis de masă)

Evenimentul anului în sport/Cea mai bună organizare a unei competiţii internaţionale în România - Campionatele Europene de înot juniori de la Otopeni

Echipa anului (sporturi de echipă masculin) - CFR Cluj (fotbal)

Echipa anului (sporturi de echipă feminin) - Rapid Bucureşti (handbal)

Echipa anului (sporturi individuale masculin) - Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan (canotaj - barca de duble rame)

Echipa anului (sporturi individuale feminin) - Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar (canotaj - barca de dublu vâsle feminin)

Premiul special al Ministerului Sportului/Legenda sportului - Octavian Bellu şi Mariana Bitang

Tinere talente feminin - Elena Zaharia (tenis de masă)

Tinere talente masculin - Andrei Istrate (tenis de masă).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite