Dănuț Lupu, condamnat. Un avocat explică de ce nu a scăpat de închisoare, dar și de ce a luat doar atât

0
Publicat:

Avocatul Florin Mircea, specializat în drept penal, a explicat modul în care a fost stabilită pedeapsa de 7 luni și 10 zile în cazul lui Dănuț Lupu, fostul fotbalist condamnat la închisoare cu executare pentru că a condus mașina cu permisul anulat.

Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare. Captură TV
Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare. Captură TV

Specialistul a explicat pentru gsp.ro faptul că Dănuț Lupu a luat o pedeapsă minimă după ce și-a recunoscut greșeala în fața instanței. ”Aș vrea pentru început să facem câteva clarificări față de unele lucruri pe care le-am mai citit în presă. Domnul Lupu nu a condus fără permis, asta e altă sancțiune, care e pedepsită mai sever, ci a făcut-o cu dreptul de conducere anulat anterior și aici pedeapsa e mai blândă.

În primul caz, cel al conducerii fără permis, încadrarea pedepsei e de 1-5 ani, iar în cazul domnului Lupu e de 6 luni - 3 ani. În plus, am văzut că a mers și pe procedura simplificată a recunoașterii, și-a asumat vina pentru tot ceea ce s-a produs. Asta înseamnă că beneficiază de reducerea cu o treime din pedeapsă și încadrarea maximă poate fi de 4 luni-2 ani”, a spus Florin Mircea.

A primit pedeapsa minimă

Avocat a continuat explicațiile: ”În cazul de față la Apel a fost condamnat la 4 luni, deci minimum! Dar a mai avut o soluție de condamnare anterioară. Într-o condamnare dată de Judecătoria Focșani a avut o amânare de aplicare a pedepsei. Apoi i-au fost stabilite niște măsuri și obligații într-o perioadă de supraveghere de 2 ani.

Ținând cont că fapta pentru care a fost acuzat s-a petrecut în acea perioadă, atunci decizia cu executarea nu a putut fi evitată. În cazul domnului Lupu s-au contopit cele două pedepse, cea de 6 luni dată la prima abatere cu noua pedeapsă stabilită. Practic s-a luat cea mai mare pedeapsă de 6 luni plus o treime din cea nouă săvârșită, astfel se ajunge la 7 luni și 10 zile”, a declarat Florin Mircea, care a dezvăluit că pedeapsa de acum nu are nicio legătură cu năzbâtiile făcute de Dănuț Lupu în urmă cu mai mulți ani, de exemplu fiind acuzat de furt.

Fostul internațional își poate micșora perioada petrecută după gratii dacă va munci, dar și dacă va scrie o carte. În schimb, nu i se poate mări pedeapsa dacă nu se prezintă în fața oamenilor legii, pentru a putea fi încarcerat. Dănuț Lupu se află în Emiratele Arabe Unite, dar spune că se va întoarce în țară în acest sfârșit de săptămână pentru a se preda.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite