Daniel Pancu și talentul de a-și tăia singur craca de sub picioare
În fotbal, rezultatele îți deschid uși. Dar felul în care te porți cu oamenii atât prin fapte, cât și prin declarații, decide câte rămân deschise. Daniel Pancu s-ar putea să realizeze prea târziu acest adevăr universal valabil.

Întrebați orice antrenor de copii și juniori ce e mai greu: să lucreze cu copiii sau cu părinții? Aproape toți vor răspunde: cu părinții. Fiecare vrea să-și vadă copilul pe teren. Nu neapărat din vanitate, ci pentru bucuria pe care o citește pe chipul lui când reușește să intre chiar și câteva minute sau mingi pe teren. Numai că la seniori nu mai poți face echipa după dorințele familiei. Acolo se joacă pe puncte și, până la urmă, pe bani. Tocmai de aceea, în sportul profesionist, mulți tineri nici nu primesc ocazia să demonstreze că merită sau că nu sunt încă pregătiți. Uneori, doar accidentarea sau transferul unui titular le schimbă cariera.
Daniel Pancu pare să fi găsit cea mai distructivă metodă, atât pentru el, cât și pentru copil, de a rezolva problema Andrei Șucu. Înainte de Rapid - Csikszereda, câștigat cu 2-0, a invocat o „stare de nemulțumire” și a mărturisit că se simțea „dator” să-i dea minute fiului patronului. Deși cu siguranță nu a fost sunat de nimeni să i se impună acest lucru. În plus, nimeni nu-i amenință postul, pentru că Rapidul chiar joacă bine sub îndrumarea lui. Practic, și-a creat singur o problemă, așa cum a mai făcut în carieră, iar acum totul îi „explodează” în față.
L-a titularizat, copilul nu a făcut față, pentru că are doar 17 ani și la vârsta asta emoțiile sunt mai mari decât orice. A fost schimbat, firesc, la pauză, apoi antrenorul a venit la interviul de după meci crezându-se învingător într-o chestiune care nu trebuia să existe și pe care tot el a provocat-o. Ne-a explicat cumva cu satisfacție că știa că puștiul nu e pregătit, cumva „v-am arătat eu vouă, părinți insistenți ce sunteți”…
De asemenea, considerându-se stăpân pe situație, l-a jignit gratuit (Andrei Șucu face parte din acei sportivi rari, pe care-I numeri pe degetele unei singure mâini, care-și împart efectiv tot timpul între școală, meditații și fotbal): „Nu înţelege multe lucruri. N-are cum să-l ducă mintea la 17 ani. Crezi că eşti Mihai Viteazu, Superman”.

Daniel Pancu s-a autosabotat și la CFR Cluj
Traducerea liberă a întregului episod? „Îl titularizez de nu se vede! Se pune el cu mine?” Nu știm dacă așa a gândit Pancu. Dar exact această impresie a creat-o. Dacă a cedat presiunii, de ce o recunoaște public? Dacă nu a cedat, de ce a prezentat titularizarea ca pe o datorie? În ambele variante, pierd toți. Copilul este expus, iar ceilalți jucători află că selecția poate avea și alte criterii decât fotbalul. Deci antrenorul e slab.
Culmea e că Andrei Șucu a avut, după meci, un discurs mai matur decât tehnicianul: a recunoscut că putea juca mai bine și a spus că are încredere în deciziile lui Pancu. De asemenea, a recunoscut că ar pleca oricând să joace în liga secundă dacă i se va cere. Un discurs de copil care iubește sportul și vrea să joace fotbal, indiferent unde.
Pancu nu e la prima demonstrație că e un artist în a-și tăia craca de sub picioare din senin. În octombrie anul trecut, CFR Cluj i-a oferit o șansă importantă. L-a luat direct din studiorile TV, unde era invitat ca expert, pentru că nu găsise nici o echipă să-l angajeze, și l-a numit antrenorul principal al formației. O mutare care a șocat pe toată lumea, dar care s-a dovedit câștigătoare pe plan sportiv. A profitat din plin de șansă: nu doar că a salvat echipa de la retrogradare, dar a dus-o în play-off și în Europa. Pentru că el fotbal știe extraordinar de mult. Numai că pe cât de mult talent are ca antrenor, pe atât de mult talent are de a-și distruge situația pe bancă. La un moment dat, a început să atace conducerea din senin, apoi a dus războiul declarațiilor mai departe, umbrind inclusiv retragerea lui Ciprian Deac. E ca și cum i-ai da o drujbă în mână unui artist peisagist: tunde unde artistic tot copacul, iar când admiri lucrarea, își taie singur, cu aceeași drujbă, craca de sub picioare.
Probabil că e ceva în aerul tinerilor antrenori, pentru că e un reflex pe care îl vedem și la Mirel Rădoi: după o perioadă de câteva luni în care are rezultate, când e lăudat începe să se simtă stăpân pe tot ce-l înconjoară la club și confundă sinceritatea cu obligația de a rosti imediat tot ce-i trece prin cap. Și rezultatul e mereu același: despărțirea.
Pentru că un antrenor nu conduce doar 20 de fotbaliști sau cât are lotul. Conduce oameni, relații, orgolii și chiar propriul viitor. Iar Pancu ar trebui să știe asta. La 19 ani, Mircea Lucescu i-a întins mâna, i-a acordat șanse și i-a schimbat cariera. Când greșea nu-l făcea praf în interviuri. Îl corecta în particular, nu-l umilea în public. De altfel, așa proceda cu orice fotbalist tânăr. Pancu însuși a recunoscut că, fără Lucescu, cariera lui putea fi nici la jumătate. Ei bine, se pare că nu a înțeles nimic din tot ce a avut norocul să trăiască alături de cel mai mare antrenor român.
Și Pancu mai are nevoie să înțeleagă ceva important: în fotbal, rezultatele îți deschid uși. Dar felul în care te porți cu oamenii atât prin fapte, cât și prin declarații, decide câte rămân deschise. Iar dacă el va continua să-și autosaboteze cariera prin astfel de declarații se va trezi că, deși este un antrenor foarte valoros, va bate doar la uși închise. Și își va putea continua cariera de expert TV întreruptă atât de brusc de CFR Cluj toamna trecută.




















































