Cum a ajuns Nadia Comăneci la gimnastică. Povestea primei note de 10

Au trecut cinci decenii de când Nadia Comâneci a obținut prima notă de 10 în concursul olimpic de gimnastică. S-a întâmplat la Montreal, în 18 iulie 1976. Povestea a început, însă, cu ani înainte, la Onești. Iar drumul Nadiei n-a fost deloc simplu.

Bela Karolyi supravegheaza evoluția Nadiei la paralele (Foto: Arhivă personală Nadia Comăneci)

Născută în 12 noiembrie 1961, la Oneşti, Nadiei Comăneci a avut şansa ca în micul oraş din Moldova să se deschidă o școală cu program sportiv. Şi să îi întâlnească acolo pe Bela şi Martha Karolyi, antrenorii care i-au dat încredere. Înscrisă la Școala Sportivă din orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej, cum se numea Oneștiul atunci, Nadia Comăneci a căzut deseori la bârnă, în primii ani de gimnastică. Cum accepta să facă orice fel de exercițiu, antrenorul Bela Karolyi a văzut campioana din ea.

La sfârşitul anilor 60, oraşul Gheorghe-Gheorghiu Dej, Oneştiul de astăzi, era o micuţă localitate de provincie în care arareori se întâmpla ceva deosebit. Oamenii îşi petreceau timpul liber ieşind la iarbă verde, pe colinele din împrejurimi, sau mergând la gârlă, pe malul Caşinului, să se scalde. Un mediu propice, aşadar, pentru a face mişcare, sport.

Nu-i de mirare că în 1969, atunci când s-a deschis Şcoala cu Program Sportiv, nu puţini au fost părinţii care şi-au dus copiii să înveţe acolo. Iar printre ei s-a aflat şi o fetiţă care nu împlinise încă şapte ani. O chema Nadia Comăneci. Era cochetă şi cu acele pompoane albe, în uniforma pepită, semăna cu Mihaela, eroina din desenele animate.

Nadia era o copilă cochetă și semăna cu Mihaela, personaj de desene animate (Foto: Marian Burlacu)

Dincolo de acea imagine sfioasă se ascundea însă multă energie, iar Nadia şi-o consuma pe terenul de joacă. De altfel, mult timp după aceea, antrenorul Bela Karolyi avea să spună că i-a atras imediat atenţia atunci când a văzut-o făcând roata în curtea şcolii. Iar Gheorghe Braşoveanu, cel care a fost pentru mulţi ani director la Şcoala Sportivă din Onești, mărturisea mai apoi că nu trebuia să fii specialist în sport ca să-ţi dai seamă că Nadia avea stofă de mare campioană. Şi nu neapărat în gimnastică, ci în oricare alt sport individual.

Nadia făcea orice exercițiu, indiferent de dificultate

Nu trecuse nici un an de când Nadia deprinsese tainele mersului pe bârnă şi, alături de colegele ei, a participat la primul concurs important al carierei sale. S-a întâmplat în iunie 1970, la Sibiu. La Naţionale. Înaintea ultimului aparat, echipa Şcolii Sportive din oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej ocupa primul loc şi, în mod normal, nu putea pierde medalia de aur. Totul a mers conform graficului până când Nadia a urcat pe bârnă. A încercat să-şi facă exerciţiul cât mai bine, însă a căzut... Nu o dată, ci de trei ori! În 10-15 secunde. Foarte mică, nota ei, 6,20, a fost însă suficientă pentru obţinerea primului loc pe echipe.

Bela Karolyi nu şi-a muştruluit micuţa elevă acolo, în faţa tuturor, ci a aşteptat să ajungă acasă. I-a spus Nadiei că acele căderi au fost cauzate de neglijenţă şi că el nu admite aşa ceva. Povestea s-a repetat însă după un an. Cu o medie de vârstă de nici 10 ani, echipa a câştigat din nou titlul de campioană. Iar Nadia n-a izbutit nici acum să-şi facă exerciţiul pe bârnă... A căzut din nou, însă doar o dată. Şi a fost notată cu 8,50. Cu toate acestea, Karolyi a avut încredere în ea: „Nadia Comăneci era o fetiţă foarte tăcută. În primele luni, aproape că n-a zâmbit niciodată şi nu s-a afirmat în grupul ei. Avea totuşi o trăsătură care până la urmă mi-a atras atenţia. Nu spunea niciodată „nu” sau „nu pot să fac asta”. Nu conta ce figură trebuia să facă sau cât de dificilă ori înfricoşătoare era: ea era întotdeauna gata s-o facă”, avea să sublinieze antrenorul în cartea sa autobiografică „Fără teamă”.

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a spus mai apoi: „Nadia nu a avut niciodată posibilitatea să-şi creeze o atitudine sau să devină răsfăţată pentru că întotdeauna a fost înconjurată de talente. Gimnastele de aceeaşi vârstă cu ea, din şcoala noastră, aveau capacităţi şi potenţial similare”.

Nadia s-a reîntâlnit cu colegele sale la Onești, anul acesta (Foto: Marian Burlacu)

Bulgarii au fost uluiți de „grădinița” din Onești

La începutul anilor 70, condițiile de care beneficiau sportivii români nu se comparau cu cele de acum. În micuța, dar cocheta sală din orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej în care gimnastele se pregăteau mercurul termometrului oscila vara, adeseori, în jurul a 30 de grade Celsius... De aparatele de climatizare nici nu se știa. Drumul la concursuri, în țară, se făcea cu trenul și nu o dată Nadia a adormit cuibărită în spațiul rezervat bagajelor din compartiment... Pentru ea nu contau toate acestea. Trăia momente frumoase, iar în vara lui 1972 o veste i-a umplut inima de bucurie: echipa ei urma să plece în Bulgaria, la un important concurs!

Călătoria la Sofia părea o aventură desprinsă din romanele lui Jules Verne. Și nu numai pentru micuțele gimnste, ci chiar pentru Bela și Martha Karolyi, și ei fiind la prima experiență de acest fel. Și aceasta pentru că în perioada comunistă românii călătoreau foarte greu în străinătate. Mai ales în Occident. Sportivii o făceau mai des, însă și unii dintre ei au avut surpriza de a le fi refuzat dreptul de a o face. Mai cu seamă că românii nu dețineau pașaportul acasă (cele ale sportivilor se aflau la sediul Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport).

Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu, pe bicicletă (Foto: Arhivă personală Nadia Comăneci)

În Bulgaria s-a mers cu avionul, iar micuțele au stat mai mult cu ochii pe hublourile aeronavei. Organizatorii Cupei Prietenia au fost uluiți când au aflat că România trimisese o echipă a cărei medie de vârstă era de 12 ani. Și cu atât mai mare a fost surprinderea tuturor la final, când „fetele de la grădiniță” au ocupat locul 4, înaintea echipei RDG! Nadia a câștigat la paralele (18,75 p) și la bârnă (18,60 p), iar la individual compus a fost pe 8 (36,00 p). Chiar dacă a căzut la... sol, începea să confirme că antrenorul ei nu s-a înșelat atunci când a trecut peste boroboațele sale din concursuri: era făcută să fie campioană!

Nadia a asistat la Onești la o competiție de gimnastică (Foto: Marian Burlacu)

Nadia: „Cu cele trei puncte aş fi fost înaintea Lilianei!”

În primii ani în care a făcut sport de performanţă, Nadia şi-a uluit antrenorii nu numai prin curajul ei, ci şi prin isteţime. După Naţionalele de la Sibiu din 1970, atunci când Bela Karolyi le-a spus elevelor sale ce punctaj au obţinut la individual compus. Nadia era pe 13, cu 34,65 puncte. Întrebată dacă are ceva de spus în legătură cu căzăturile ei de la bârnă, micuţa a dat un răspuns care l-a umit pe Bela Karolyi. Momentul a fost reconstituit de Ioan Chirilă în cartea pe care i-a dedicat-o campioanei: „Tovarăşe profesor, dacă nu cădeam la bârnă, eram acum pe primul loc, înaintea Lilianei (n.r. - Brănişteanu, câştigătoarea concursului şi colegă a Nadiei)! În timp ce dumneavoastră citeaţi clasamentul, eu am făcut adunarea. Dacă adăugăm trei puncte, ajung la 37,65. Liliana are numai 37,05”.

Prenumele slav Nadia semnifica speranţa

Atunci când a adus-o pe lume, Ştefania Alexandrina Comăneci s-a gândit ce prenume să-i pună micuţei. A ales să-i zică Nadia. Iar acest prenume i-a fost inspirat de un film rus a cărui eroină se numea astfel – la vremea aceea, la televiziunea naţională se difuzeau frecvent pelicule produse în URSS. Nadia este versiunea prescurtată a prenumelui Nadejda, care înseamnă speranţă. Acesta este destul de răspândit atât în spaţiul geografic locuit de popoarele slave (ruşi, ucrainieni, belaruşi, bulgari, sârbi, cehi, polonezi), dar este întâlnit destul de des şi în Europa de Vest şi în America de Nord. Pe de altă parte, prenumele Nadia ar putea proveni și de la Nadiyyah, care, în zona arabă, înseamnă „delicată”, „fragilă” sau „generoasă”.

Iată câteva repere din activitatea Nadiei Comâneci în primii ani ai vieții sale:

12 noiembrie 1962 - s-a născut în localitatea Gheorghe Gheorghiu-Dej, actualul oraș Onești

Imagine cu Nadia Comâneci la puțin timp după naștere (Foto: Arhivă personală Nadia Comăneci)

septembrie 1969 - s-a inaugurat Școala Sportivă din orașul băcăuan, iar Nadia s-a numărat printre elevii admiși

25 iunie 1970 – a participat la Campionatele Naționale rezervate categoriei sale de vârstă. A căzut de trei ori la bârnă și a fost notată cu 6,20, suficient, totuși, pentru ca echipa ei să termine pe primul loc (176,35 p), înaintea lui CS Oradea (176,25 p). La individual compus, Nadia a ocupat locul 13, cu 34,65 p, titlul național fiind câștigat de colega ei Liliana Brănișteanu (37,05 p).

21 iunie 1971 – a câștigat din nou titlul național cu echipa la categoria a IV-a. La individual compus, a terminat pe locul 4 (36,95 p), obținând primul loc la paralele (9,60) și sol (9,50). La bârnă, în schimb, din cauza unei noi căzături, a fost pe... 20 (8,50).

10 iulie 1971 – Nadia a câștigat primul ei concurs la individual compus! Cu 38,50 puncte, ea a ocupat primul loc în întâlnirea ȘS Onești – Partizan Ljubljana (Iugoslavia). Și s-a impus la bârnă, cu 9,70!

5 decembrie 1971 – O nouă victorie, de data aceasta la Cupa FR de Gimnastică de la Sibiu. Ea a ocupat primul loc la toate aparatele: bârnă – 9,60, paralele – 9,40, sărituri – 9,10 și sol – 9,40.

27 mai 1972 – În formula Brănișteanu, Cojan, Comăneci, Dilimoț, Hartz, Ispravnicu, echipa Școlii Sportive din orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej a câștigat întâlnirea cu echipa de junioare a Bulgariei.

17 iunie 1972 – Sub titulatura România, echipa din orașul moldav a pierdut (179,10 – 182,10) întâlnirea cu RD Germană... Nadia a fost prima dintre românce, pe 3, însă a căzut din nou la bârnă!

22 iunie 1972 – echipele antrenate de Bela Karolyi au câștigat titlul național la categoriile III și IV. La invidual compus, Nadia a fost pe 2 (38,40 p), după colega ei Mariana Cojan (38,55)

23 iulie 1972 – Nadia a ocupat primul loc la paralele (18,75 p) și bârnă (18,60 p), respectiv 8 la individual compus (36,00 p) la Cupa Prieteniei de la Sofia, un puternic concurs al speranțelor olimpice. Echipa noastră, deși extrem de tânără comparativ cu celelalte, a terminat pe 4, înaintea reprezentativei RD Germane.

29 septembrie 1972 – România a învins URSS cu 185,75 la 181,80, într-o întâlnire bilaterală disputată în orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nadia a fost prima la individual compus, cu 37,35 puncte!

12 noiembrie 1972 – Nadia a împlinit 11 ani. Și chiar în acea zi a devenit campioană națională la junioare II (38,30 puncte). A doua zi, cotidianul „Sportul” i-a publicat pentru prima dată fotografia.

18 noiembrie 1972 – Meci bilateral la Budapesta. România s-a impus (183,80 la 181,45) în fața Ungariei. Nadia a ocupat primul loc (37,50), urmată de Mariana Cojan (36,70). În echipa lui Bela Karolyi a fost integrată Teodora Ungureanu, gimnastă venită de la Reșița.

18 decembrie 1972 – La Cupa Federației, Nadia a căzut din nou. Nu la bârnă, ci la sol. Concursul a fost câștigat de Cojan, care a fost suspectată de medici că ar avea o desprindere de retină... Și care avea să renunțe din acest motiv.

14 aprilie 1973 – La Internaționalele României la senioare, Nadia le-a învins pe sovieticele Maria Gordeeva și Tania Rtâceva, precum și pe est-germanele Utte Deyl și Silvia Schaller.

iunie 1973 – tânăra campioană a mai câștigat un concurs, dar în plan școlar. A terminat anul școlar cu media generală 8,63.

Nadia Comăneci își găsea timp și pentru sport, și pentru școală (Foto: Arhivă personală Nadia Comăn