Cum a ajuns Cristi Chivu să fie detestat de fanii Romei. Conflictul care a marcat cariera românului: „Vomitam după meciuri din cauza nedreptății!”
Înainte de a ajunge la Inter Milano în postura de jucător, Cristi Chivu a petrecut patru ani în tricoul Romei (2003-2007), perioadă în care fundașul român a devenit o prezență importantă în echipa din capitala Italiei.

Ulterior, transferul la Inter i-a adus unul dintre cele mai importante trofee din carieră: tripla cucerită în același sezon, cu titlul în Serie A, Cupa Italiei și Liga Campionilor.
Totuși, relația dintre Chivu și o parte a fanilor Romei începuse să se răcească încă din perioada în care acesta evolua pentru club. Unul dintre primele momente tensionate a avut loc în noiembrie 2005, după partida cu Strasbourg din Cupa UEFA.
„Am mers la psiholog. Terminam meciurile și vomitam din cauza nedreptății!”
La scurt timp după meci, Chivu a vorbit despre Fabio Capello, antrenorul sub comanda căruia lucrase anterior la Roma și care între timp preluase banca tehnică a lui Juventus. Fundașul român a mărturisit că și-ar dori să colaboreze din nou cu tehnicianul italian, declarație care a fost înțeleasă complet greșit de către fani. Scurtul discurs al românului a alimentat speculațiile privind o posibilă plecare a sa la Juventus, una dintre marile rivale ale Romei. Reacția fanilor nu a întârziat, iar fundașul român a fost întâmpinat cu huiduieli la următoarele sale apariții pe Olimpico.
„A doua zi, în presă a apărut titlul «Chivu vrea la Juventus» și m-am trezit huiduit de 70-80.000 de oameni pe Olimpico. Atunci am cerut ajutorul unui psiholog. Terminam meciurile și vomitam din cauza nedreptății pe care mi-o făceau fanii. Totul a pornit de la un interviu pe care l-am dat după ce a ajuns Capello la Juventus!”, a mărturisit ulterior fotbalistul.
Un transfer care a lăsat urme
Relația dintre Cristi Chivu și suporterii Romei s-a deteriorat puternic după plecarea fundașului la Inter Milano, în vara anului 2007. Românul își dorea să ajungă la formația italiană, iar după negocieri care s-au întins pe o perioadă îndelungată, transferul s-a concretizat.
Despărțirea nu a fost însă una lipsită de tensiuni. La prezentarea lotului Romei de pe Stadio Flaminio, în luna iulie, Chivu a fost întâmpinat de o parte a fanilor cu huiduieli, scandări și injurii. Fotbalistul a ales să nu reacționeze și și-a continuat antrenamentul în ciuda atmosferei ostile. Conflictul nu s-a încheiat odată cu transferul. Atunci când revenea pe Olimpico pentru meciurile împotriva fostei sale echipe, Chivu era nevoit să fie însoțit de bodyguarzi, pe fondul tensiunilor cu o parte dintre fanii romani.
Moment deosebit de controversat, în finala Cupei Italiei
Pe data de 5 mai 2010, Inter s-a impus cu 1-0 în fața Romei, iar Chivu a fost ținta unor huiduieli și insulte venite din tribune. La finalul partidei, fundașul a răspuns prin gesturi obscene și le-a arătat degetul mijlociu suporterilor. Ulterior, acesta și-a cerut scuze pentru reacția sa, potrivit gazzetta.it.
Episodul a avut și consecințe disciplinare. În octombrie 2010, Federația Italiană de Fotbal a anunțat că atât Chivu, cât și Inter au fost trimiși în fața Comisiei de Disciplină în urma incidentului. Paradoxal, sezonul în care s-a produs controversa fusese unul extraordinar pentru fotbalistul român. Cu doar câteva luni înainte, în ianuarie 2010, Chivu suferise o fractură craniană după un duel cu Sergio Pellissier, în partida cu Chievo. A revenit însă pe teren și a făcut parte din echipa lui Inter care, la finalul sezonului, a reușit să cucerească tripla istorică.
Titlurile lui Cristi Chivu ca jucător
- Campion în Olanda (Ajax, sezonul 2001/02);
- Cupa Olandei (Ajax, sezonul 2001/02);
- Supercupa Olandei (Ajax, sezonul 2002/03);
- Campion în Italia (Inter, sezoanele 2007/08, 2008/09, 2009/10);
- Cupa Italiei (AS Roma, sezonul 2006/07 / Inter, sezoanele 2009/10, 2010/11);
- Supercupa Italiei (Inter, sezoanele 2008/09, 2010/11);
- Mondialul cluburilor (Inter, sezonul 2010/11);
- Liga Campionilor (Inter, sezonul 2009/10);
- Jucătorul anului la Ajax Amsterdam (sezonul 2001/02);
- Jucătorul anului în România (sezoanele 2001/02, 2008/09, 2009/10).




















































