Craiova, de râsul curcilor: doi ani n-a avut echipă nicăieri, acum o să aibă două echipe deodată. Culisele unei lovituri care l-a făcut KO pe Mititelu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rămas fără bani şi cu echipa dezafiliată din 2012, finanţatorul „juveţilor“ a primit ultimele lovituri care îl trimit la podea: Primăria Craiovei a anunţat formarea unui club care va evolua în „B“, pe „Ion Oblemenco“, de unde a fost dată afară Ştiinţa.

Cât timp a avut echipă în Liga I, în ultimii ani ai existenţei Universităţii, Craiova a fost oraşul care amintea de zona crepusculară. Ştiinţa începea fiecare sezon cu obiectivul declarat de a câştiga titlul, pentru ca, după şase, şapte etape, să ajungă în mediocritate, undeva în partea a doua a clasamentului. Inevitabil, urmau acuzele şi scandalurile.

Acum, filmul se repetă, când Universitatea Craiova ar trebui să revină în fotbalul românesc, după două sezoane de absenţă. Deşi, iniţial, a încercat să facă proiectul readucerii Ştiinţei, împreună cu Adrian Mititelu, acum primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, şi-a schimbat radical strategia.

Se naşte SC „U“ Craiova

Vasilescu a avut, miercuri seară, o întâlnire cu fostele glorii ale „juveţilor“, în frunte cu Geolgău, Cămătaru, Cârţu, Cristescu, Beldeanu, Papură, Donose şi Negrilă. În cadrul şedinţei, s-a stabilit ca Primăria, dar şi foştii fotbalişti ai „Craiovei Maxima“ să susţină proiectul noului club, care e coordonat de Pavel Badea. „Ultimatumul dat lui Mititelu a expirat. Craiova va fi reprezentată în Liga a doua de Societatea Comercială Universitatea Craiova, care va juca pe Ion Oblemenco“, a declarat Vasilescu la finalul discuţiilor.

„Am totul: antrenor, 7-8 jucători“

Aflând că a fost scos din joc, Mititelu a avut o reacţie vehementă, care, pe alocuri, a fost şi comică. „Sunt pregătit să merg înainte. Echipa se va înscrie sută la sută pentru noul sezon. Chiar dacă stau prost cu banii, o să încep campionatul, am soluţii. Nu ne înscriem în liga a doua, ci în liga a 4-a sau în liga a 5-a. Vă spun în premieră asta! Ei tot nu scapă de mine! Am totul pregătit: antrenor, 7-8 jucători, am semnat şi contractul pentru echipamentul sportive“, a povestit omul de afaceri la Digi Sport.

Vrea să facă reclamaţie la Ambasada SUA

„Dintre jucătorii de care v-am spus, vreo trei, patru au venit şi mi-au zis: <<Nea Adi, mergem şi în ultima ligă, nu contează>>. E ţelul vieţii mele să câştig acest război cu duşmanii Universităţii şi aceia să ajungă la puşcărie. După ce termin cu înscrierea echipei, o să sesizez toate organismele europene şi Ambasada SUA despre ce se întâmplă aici“, a continuat Mititelu.

Acesta a încheiat pe un ton optimist: „Brandul nu mi-l poate lua nimeni. Vom juca pe Stadionul <<Ion Oblemenco>>. De acolo nu pot fi scos măcar patru, cinci ani“. A doua zi, aceste vorbe, ca multe altele rostite de Mititelu, s-au dovedit a fi nişte iluzii ale omului de afaceri.

Dă vina pe PSD

Joi dimineaţă, Primarul Olguţa Vasilescu a dispus ca lacătele arenei „Ion Oblemenco“ să fie schimbate, pentru ca Mititelu să nu mai poată intra acolo. De asemenea, angajaţii Primăriei au golit birourile lui Mititelu de la stadion!

„E un atac de tip mafiot. Am fost dat afară fără nicio acoperire legală. Nouă urma să ni se prelungească contractul pentru stadion pe încă 30 de ani. Ulterior, a venit conflictul cu fostul primar, Antonie Solomon, apoi a venit Olguţa Vasilescu, care m-a dus cu vorba. Avem un litigiu pe rol, eu cer prelungirea, ei cer evacuarea. Numai după o sentinţă se poate trece la executare. Eu sunt deţinător de bună credinţă, nu puteam să fiu evacuat decât cu ordin judecătoresc, dar Olguţa nu vrea să înţeleagă. Crede că dacă e mare lider politic poate să facă orice“, a izbucnit Mititelu la Digi Sport.

Ca de obicei, patronul Ştiinţei vede o teorie a conspiraţiei împotriva sa: „Eu vă spun, Sandu Mircea a ajuns la vârful PSD-ului şi mi-a dat lovitura fatală. Cineva de acolo i-a spus Olguţei Vasilescu să facă asta. E o acţiune de forţă care are ca scop împiedicarea de a-mi aduce jucătorii pentru a face antrenamentele. E finalizarea planului de înlocuire a Craiovei cu altă echipă agreată de sistem. Ce mai pot să zic eu acum? Pot să mă pun eu cu Furia Roşie din Craiova? Mă voi întoarce, chiar dacă va trebui să ajung în pribegie“.

Toată acţiunea are ca rol să nu cumva să încep pregătirea şi să intru în campionat. De asta le-a fost teamă. Sandu Mircea e un om foarte puternic şi a reuşit să întoarcă lucrurile, pentru a face loc acestei echipe susţinute de FRF. Adrian Mititelu patron Univ. Craiova   Vine un investitor cu două milioane de euro în primă fază. S-au semnat 22 de contracte de jucători români şi străini. Ne înscriem în Liga a doua. Olguţa Vasilescu primar Craiova  

Fanii se dezic de noua echipă

Iniţiativa Primăriei de a lansa un noul club nu i-a mulţumit pe fani. „Ne dezicem, în totalitate, de această nouă echipă surogat. Considerăm că singura modalitate de salvare a fotbalului craiovean ar fi schimbarea acţionariatului Universităţii Craiova“, au transmis fanii printr-un comunicat.

„Marius Tucă mi-a zis: Dă-ne echipa şi totul va fi bine“

Într-o intervenţie telefonică la Oltenia 3 TV, Adrian Mititelu a povestit că, acum câteva săptămâni, a fost supus unui şantaj. „Eram în biroul Olguţei Vasilescu, iar Marius Tucă mi-a zis: «Nu ai nicio şansă, dă-ne echipa şi totul va fi bine. Nu ştii cu cine te lupţi, nu ştii cu cine te pui!». Am refuzat acest şantaj“, a declarat Mititelu. Contactat de „Adevărul“, jurnalistul Marius Tucă, directorul „Jurnalului Naţional“, n-a vrut să comenteze aceste afirmaţii şi a închis telefonul, când a auzit de ce a fost sunat!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite