Cosmin Contra, cu ochii pe o formație din România: „Dacă are nevoie să mă sune, sunt disponibil!” | adevarul.ro

Cosmin Contra, cu ochii pe o formație din România: „Dacă are nevoie să mă sune, sunt disponibil!”

Publicat:
0
1 live

Cosmin Contra nu a uitat de clubul care a avut un rol important în formarea sa ca fotbalist. Aflat în Qatar, unde o pregătește pe Al-Arabi, fostul selecționer al României urmărește în continuare parcursul celor de la Poli Timișoara și păstrează legătura cu oamenii din conducerea formației bănățene.

Comin Contra
Comin Contra Foto: EPA

Poli are obiectiv clar în acest sezon: promovarea în Superliga României, iar Contra este la curent cu situația echipei. Antrenorul în vârstă de 50 de ani a dezvăluit că discută și cu Dan Alexa, actualul tehnician al timișorenilor, căruia îi stă la dispoziție ori de câte ori acesta are nevoie de un sfat.

„Vorbesc săptămânal cu cei de acolo!”

Legătura dintre Contra și Poli este una veche. Timișoreanul a fost format la clubul bănățean și a revenit ulterior pe banca echipei, în perioada septembrie-decembrie 2010. În cele 14 partide în care a condus formația, Contra a obținut o medie de 2,07 puncte pe meci.

„Nu am ajuns acasă, am fost la Madrid, la familie. Timișoara se mișcă, sunt un pic alături de ei, de când au fost în Liga a 3-a. Vorbesc săptămânal cu cei de acolo. Îmi dau cu părerea când au nevoie, mă sună și vorbim. Am vorbit cu Dan Alexa, acum că e pe val nu am mai vorbit. Sper să promoveze în prima ligă, Dan Alexa știe că dacă are nevoie să mă sune, sunt disponibil!”, a spus Cosmin Contra, conform digisport.ro.

În prezent, Poli Timișoara are un parcurs solid în Liga 2. După primele opt etape, echipa pregătită de Dan Alexa se află pe locul secund, cu 20 de puncte și fără înfrângere. Bănățenii sunt la două puncte în spatele liderului CSM Slatina, formație care, însă, nu poate promova în Superliga României.

Următoarea provocare pentru Poli Timișoara este duelul de pe teren propriu cu Steaua, programat pe 8 octombrie, de la ora 18:00.

Top articole

Partenerii noștri