Video Inundații devastatoare în Thailanda. Cel puțin opt persoane au murit, iar peste 580.000 de locuințe au fost afectate
Sursă video: X @ViralVolT1
Capitala Thailandei a fost afectată, în ultimele zile, de inundații provocate de ploile torențiale, motiv pentru care mii de locuitori au fost adăpostiți în centre de evacuare. Cel puțin opt persoane au murit în urma inundațiilor.
Potrivit Reuters, cartiere întregi au fost inundate, iar sistemul de drenaj a fost copleșit după ce în ultimele două-trei zile ale săptămânii trecute au căzut 320 mm de ploaie, aproape cât cantitatea de precipitații pe care orașul întins și aflat la altitudine joasă o înregistrează în mod normal pe parcursul întregii luni septembrie.
„Peste 80.000 de locuitori din zonele inundate nu își pot părăsi locuințele”, a declarat Unsit Sampuntharat, secretarul permanent al Ministerului de Interne, într-un comunicat. El a adăugat că în cadrul operațiunilor de ajutor sunt mobilizate bucătării mobile și ambarcațiuni.
„Obiectivul este să asigurăm trei mese pe zi tuturor locuitorilor pe întreaga perioadă a inundațiilor și cel puțin încă șapte zile după retragerea apelor”, a adăugat acesta, în condițiile în care luni au continuat ploile intermitente.
Bangkokul se numără printre cele 41 de provincii afectate de inundații, soldate cu cel puțin opt morți și peste 580.000 de locuințe afectate. Pagubele economice sunt estimate la cel puțin 11 miliarde de baht (327 de milioane de dolari) și ar putea crește dacă situația nu se îmbunătățește.
„Se estimează că inundațiile vor reduce cu 0,3 puncte procentuale creșterea PIB-ului din acest an, până la 2,1%, și vor diminua creșterea din trimestrul al treilea cu aproximativ 0,5 puncte procentuale, până la 1,7%”, a declarat acesta pentru Reuters.
Bangkokul și regiunea de est sunt cel mai probabil cele mai afectate, în special în cazul afacerilor din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, în timp ce industria și agricultura vor avea de suferit în alte zone, a adăugat Aat.
Locuitorii din Bangkok au mers prin ape până la brâu pentru a cumpăra produse de bază, iar unii comercianți și-au amenajat tarabele pe structuri plutitoare.
Peste 5.900 de persoane au fost evacuate în 234 de centre, în condițiile în care capitala, aflată la doar 1,5 metri deasupra nivelului mării, este frecvent afectată de inundații.
Mai la est, în provincia de coastă Rayong, aflată în apropierea unei importante zone industriale, autoritățile au ordonat luni evacuarea populației după ce nivelul apei din două rezervoare a depășit capacitatea acestora.
Inundațiile catastrofale din sudul țării de anul trecut, provocate de 630 mm de ploaie căzuți în trei zile, au ucis cel puțin 145 de persoane, au inundat peste 33.000 de locuințe și au afectat infrastructuri esențiale, precum școli, spitale și autostrăzi.





















































