"Cocoşii" au cântat de trei ori | adevarul.ro

"Cocoşii" au cântat de trei ori

Publicat:
Ultima actualizare:
0

au consemnat excluderea Spaniei de la Mondial. La finalul partidei, Domenech i-a ironizat pe cei care au considerat Franţa o echipă prea bătrână."A fost un meci admirabil. Tinerii se precipită,

au consemnat excluderea Spaniei de la Mondial. La finalul partidei, Domenech i-a ironizat pe cei care au considerat Franţa o echipă prea bătrână.
"A fost un meci admirabil. Tinerii se precipită, dar cu mica noastră echipă de
bătrâni
mergem înainte. Pentru mine este o dramă când aud că cineva poate întreba de ce joacă Vieira sau Zidane. Acum ne aşteaptă un meci excepţional cu Brazilia. Le-am spus jucătorilor că pentru astfel de meciuri suntem în fotbal, deoarece există emoţii excepţionale", a spus tehnicianul. Selecţionerul spaniol Luis Aragones a pus eşecul pe seama lipsei de experienţă a elevilor săi: "Atunci când toţi jucătorii dau totul pe teren, nu poţi spune nimic. Însă, două erori au însemnat două goluri. Trebuie să învăţăm lecţia. La echipă sunt jucători foarte tineri, care trebuie să înveţe din astfel de meciuri". "Uriaş", a titrat cotidianul "Le Parisien", notând că "Les Bleus au revenit, la fel ca în momentele bune din 1998".

Bătăi de stradă la Paris
Francezii jucători şi oficiali s-au arătat scandalizaţi că suporterii spanioli le-au fluierat imnul naţional. "Este o ruşine. Suporterii noştri nu le-au fluierat imnul. Nu am văzut aşa ceva la CM", a spus Thierry Henry.Victoria Franţei a provocat lupte de stradă la Paris, unde zeci de tineri au aruncat fumigene şi proiectile în direcţia forţelor de ordine, care au replicat lansând gaze lacrimogene înspre suporteri. Peste 10.000 de persoane au sărbătorit calificarea Franţei, strigând "Zizou, Zizou", "Allez les Bleus" sau "şi 1 şi 2 şi 3-0", referire la victoria cu Brazilia din 1998.

Spania - Franţa 1-3 (1-1)
Marcatori: Villa ('27 - penalti) / Ribery ("41), Vieira ("83), Zidane ("90+2). Spania: Casillas - Ramos, Pablo, Puyol, Pernia - Fabregas, Alonso, Xavi ("72 Senna) - Raul ('54 Luis Garcia), Torres, Villa ("54 Joaquin); Antrenor. Luis Aragones. Franţa: Barthez - Sagnol, Thuram, Gallas, Abidal - Vieira, Makelele - Ribery, Zidane, Malouda ("74 Govou) - Henry ("88 Wiltord); Antrenor: Raymond Domenech. Stadion: AWD Arena; Spectatori: 43.000. Arbitri: Roberto Rosetti - Cristiano Copelli, Alessandro Stagnoli (toţi Italia).

Top articole

Partenerii noștri