CFR Cluj - U Craiova 1948 3-2. La debutul lui Mutu, oltenii au egalat de la 0-2, însă au pierdut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

După o Supercupă şi două meciuri în cupele europene, CFR Cluj a debutat în noul sezon din Liga 1 în faţa nou-promovatei U Craiova 1948. Trupa lui Adrian Mutu s-a dovedit o nucă tare pentru campioană, care a avut 2-0, dar a fost egalată, însă a câştigat în cele din urmă, informează digisport.ro.

Meciul a început cu o ocazie a Craiovei, după o greşeală a lui Arlauskis, care a scăpat însă fără gol. Au urmat apoi două greşeli ale defensivei oltenilor, taxate de clujeni, prin golurile lui Deac şi Tahiri, din minutele 10 şi 12.

CFR Cluj - U Craiova 1948 3-2. Campioana a cerut un penalty.

Repriza secundă a început la fel de spectaculos, cu două ocazii mari ale lui CFR. Mai întâi, bomba lui Susic, de la 30 de metri, iar apoi capul lui Ciobotariu, din apropiere. Ambele au fost respinse de portarul austriac, cu reflexe foarte bune.

Surprinzător, nou-promovata a revenit şi a marcat prin Bauza şi Baeten, iar scorul pauzei a fost 2-2, chiar dacă Petrila a avut şansa să înscrie şi el pentru ardeleni.

Craiovenii au răspuns cu şutul defectuos al lui Bauza, iar după o oră de joc, echipa lui Şumudică a cerut vehement penalty la duelul dintre Camora şi Negru. Portarul Craiovei a fost aproape să se facă de râs în faţa lui Omrani, dar a scăpat.

În cele din urmă, campioana a marcat golul al treilea prin Petrila, în minutul 75 şi a luat trei puncte în prima etapă, chiar dacă oltenii au mai irosit o şansă în prelungiri.

Şumudică n-a trecut peste erorile comise de propria defensivă, însă l-a taxat şi pe Radu Petrescu, cel care i-a refuzat CFR-ului un penalty.

„Ce emoţii să ai? Am avut 13, 14 situaţii. Suntem abonaţi la două companii de statistică. Am avut peste 120 de atacuri, dintre care 89 periculoase. Eu am fost atacant. Îmi pregătesc echipa să marcăm, nu ajungem întâmplător acolo. Noi nu jucăm lungă şi pe a doua. Am luat goluri din faze fixe, trebuie să reglăm acest lucru pentru că asta e lipsă de responsabilitate. 

Am avut un penalty clar. Trebuie făcut ceva. Nu se poate aşa ceva! Să facă ceva cu VAR-ul. Îmi pare rău de Radu Petrescu, dar nu se poate! Nu sunt adeptul fotbalului închis, îmi doresc să fac spectacol şi să-i aduc pe suporteri la stadion”, a declarat Şumudică. 

Mutu: Am încercat să jucăm cu personalitate. Dacă vom juca la fel, cu ambiţie ca acum, vom face viaţă grea multor echipe

"Am întâlnit campioana României, am încercat să jucăm cu personalitate, să ţinem de minge. A fost un meci spectaculos, mă bucur că au revenit de la 0-2, dar mai trebuie ritm. Am unii jucători în spate cu pregătirea, dar pe viitor sper să fie bine.. Mi-a plăcut cum a jucat echipa în unele momente. Încet-încet, ne vom forma identitatea noastră ca joc. Dacă vom juca la fel, cum ambiţie ca acum, vom face viaţă grea multor echipe. Cu Dinamo este un meci special, sper să fim pregătiţi sută la sută", a declarat Mutu, la Digisport.

    

    

Pentru CFR Cluj au marcat Deac '10, Tahiri '12 şi Petrila '75, iar pentru FCU Craiova au punctat Bauza '22 şi Baeten '33.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite