CFR, meci pe viaţă şi pe moarte, diseară, în Bosnia: Cu cine va juca dacă va obţine calificarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Şumudică, antrenor CFR Cluj
Marius Şumudică, antrenor CFR Cluj

Singura reprezentantă a României în preliminariile Ligii Campionilor va avea o misiune delicată, în deplasare. Vestea bună e că, începând din acest sezon, UEFA a desfiinţat regula golului marcat pe teren străin. Pentru că, în tur, ardelenii au învins acasă, dar nu la zero.

Continuă startul de foc de sezon pentru campioana României! După 3-1 cu Borac Banja Luka (Bosnia), în prima manşă din turul I preliminar al Ligii Campionilor, plus o înfrângere în Supercupa României, sâmbătă, cu CS U Craiova (0-0, 2-4 după loviturile de departaje), ardelenii revin, diseară, pe teren.

De la ora 21.00 (Digi Sport, Look Sport), echipa antrenată de Marius Şumudică va juca returul cu Borac, în deplasare. Dacă va trece de campioana Bosniei, CFR va întâlni învingătoarea dintre Fola Esch (Luxemburg) şi Lincoln Red Imps (Gibraltar), în turul II preliminar (20 / 21 iulie şi 27 / 28 iulie). În prima manşă, cele două formaţii au terminat la egalitate, scor 2-2, pe terenul formaţiei din Luxemburg.

Şi celelalte echipe româneşti vor intra în competiţiile UEFA, în această lună. Mai precis, pe 22 iulie, în turul II preliminar, în Conference League: FCSB - Şahtior Karagandy (Kazahstan), CS U Craiova -  Laci (Albania) / Podgorica (Muntenegru) şi Spartak Trnava (Slovacia) / Mosta FC (Malta) - Sepsi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite